Pe piaţa pe termen scurt, preţul gazelor naturale a scăzut în contextul în care temperaturile ridicate menţin cererea de gaze la un nivel redus iar depozitele de gaze de pe continent sunt aproape pline, astfel că pentru producătorii de electricitate este mai eficient din punct de vedere al costurilor să utilizeze gaze în loc de cărbune. Aceasta după ce mai multe luni cărbunele a fost cel mai ieftin combustibil iar ţări precum Germania şi Marea Britanie au anunţat prelungirea duratei de funcţionare a termocentralelor pe cărbune, în ideea de a asigura aprovizionarea cu energie în timpul iernii.
Conform datelor furnizate de Asociaţia Europeană a Operatorilor de Transport şi Sistem din Europa (ENTSO-E), marţi producţia de electricitate pe bază de gaze în Germania a atins o medie de 8,4 Gigawaţi, cu 33% peste media din ultimele 30 de zile. De asemenea, în Ţările de Jos, producţia de electricitate pe bază de gaze a fost de 5,9 Gigawaţi, cu 44% peste media lunară, în timp ce producţia de electricitate pe bază de cărbune s-a redus la jumătate, până la 835 de Megawaţi, cel mai mic nivel înregistrat după luna mai.
Preţul gazelor naturale s-a redus la jumătate în cursul acestei luni pe fondul temperaturilor neobişnuit de mari pentru această perioadă a anului, care au întârziat debutul sezonului de furnizare a agentului termic, în timp ce continuarea importurilor mari de gaze lichefiate înseamnă că şi mai mult combustibil este injectat în depozitele de gaze şi aşa aproape pline. În contrast, preţurile la cărbune au scăzut cu doar o cincime în octombrie, astfel că pentru producătorii de electricitate este mai eficient din punct de vedere al costurilor să utilizeze gaze în loc de cărbune.
În paralel scad şi preţurile la electricitate. Pe piaţa din Germania, preţurile pentru energia electrică livrată luna următoare s-au redus cu 2,5%, până la 234 de euro pentru un Megawatt-oră, cel mai scăzut nivel înregistrat după luna iunie.
În condiţiile în care o cantitate mare de gaze ajunge în Europa într-o perioadă în care cererea este la un nivel relativ redus, la un anumit moment traderii ar putea ajunge în situaţia în care vor fi plătiţi pentru a prelua gazele vânzătorilor. Luni, la hub-ul de gaze Title Transfer Facility din Amsterdam, unde se stabilesc cotaţiile de referinţă pentru Europa, preţurile au coborât, pentru scurt timp, în teritoriul negativ.
Desigur, este puţin probabil ca scăderea preţului gazelor să fie un fenomen de durată.
"Gazele lichefiate nu pot fi descărcate în unităţile de stocare pentru că acestea sunt deja pline şi asta scade valoarea gazelor pe termen scurt. Desigur, când se va face frig şi oamenii vor începe să folosească gazele din depozite, cred că preţurile se vor normaliza cu siguranţă", spune Jean-Paul Harreman, director la EnAppSys.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News