Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Priorităţile Parlamentului. Codurile penale și Alertă Copil
WhatsApp
Printre priorităţile sesiunii parlamentare din toamnă se numără modificarea codurilor penale, pentru punerea în acord cu decizia CCR, cât şi legea privind achiziţionarea cartelelor prepay doar cu buletinul şi un proiect pentru implementarea sistemului Alertă Copil, după cazul din Caracal.

În ceea ce priveşte codurile penale, Curtea Constituţională a admis pe 29 iulie sesizările de neconstituţionalitate formulate de PNL - USR şi de preşedintele Klaus Iohannis asupra modificărilor aduse de Parlament. Curtea a transmis că, în cadrul procesului de reexaminare a legii, Parlamentul nu a transpus în integralitate deciziile CCR incidente în materie penală.

La o zi distanţă preşedintele Camerei Deputaţilor Marcel Ciolacu a declarat că va propune desfiinţarea Comisiei speciale pentru modificarea legilor justiţiei, condusă de Florin Iordache, cea care a modificat codurile penale. Social-democratul a adăugat că transpunerea deciziei CCR privind Codul Penal şi Codul de procedură penală se va face în Comisiile juridice ale Legislativului.

În urma evenimentelor petrecute la Caracal, parlamentari de la diferite partide au anunţat că vor avea iniţiative legislative pentru a preveni situaţii asemănătoare.

Astfel, deputatul PMP Petru Movilă a anunţat pe 1 august că va redepune în Parlament proiectul de lege privind achiziţia cartelelor pre-pay doar cu buletinul, în cazul în care autorităţile nu vor lua măsurile necesare până la 1 septembrie. Acesta a precizat că, în cazul în care vor fi luate măsuri până la 1 septembrie, atunci va redepune iniţiativa legislativă în prima săptămână de activitate a Parlamentului şi va solicita ca proiectul să fie adoptat în procedură de urgenţă.

Deputatul PMP a mai adăugat faptul că de data aceasta proiectul va avea o prevedere care să stabilească clar că minorii nu pot achiziţiona cartele pre-pay.

 

Proiect respins

 

Legislativul a respins, atât în 2011, cât şi în 2014, un proiect iniţiat de Petru Movilă care prevedea ca persoanele să cumpăre cartele pre-pay doar cu buletinul. Autorităţile puteau identifica locul apelului şi deţinătorul cartelei, deoarece companiile erau obligate să le transmită aceste date.

Necesitatea modificării cadrului legislativ în vederea sporirii controlului asupra utilizatorilor de cartele pre-pay a apărut în urma dificultăţilor apărute în localizarea telefonului de pe care a sunat Alexandra Măceşanu în cazul crimei de la Caracal.

La finalul lunii iulie, preşedintele PMP Eugen Tomac a anunţat că formaţiunea va avea o propunere legislativă, în sesiunea parlamentară de toamnă, care va prevedea ca toţi criminalii care omoară sau violează minori să fie condamnaţi pe viaţă.

PNL vrea o lege pentru implementarea sistemului „Alertă Copil"

Tot cu scopul de a facilita găsirea copiilor dispăruţi, deputatul PNL Ovidiu Raeţchi a depus un proiet de lege, la Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor, care prevede instituirea unui sistem de informare în cazul dispariţiei de copii, numit „Alertă Copil!".

Implementarea sistemului „Alertă Copil" are scopul de a înlesni găsirea copiilor dispăruţi prin mesaje SMS de interes public şi transmiterea informaţiei prin mijloacele media.

Conform textului legii, sistemul ar urma să fie operat de Ministerul Afacerilor Interne, prin Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi prin inspectoratele pentru situaţii de urgenţă subordonate, în scopul transmiterii către populaţia din anumite zone geografice a mesajelor privind dispariţiile de minori raportate Poliţiei.

Iniţiativa deputatului PNL mai prevede organizarea unor campanii de informare de către MAI şi Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, în vederea informării populaţiei despre existenţa şi funcţionarea sistemului Alertă Copil. Liberalul subliniază necesitatea instituirii unui cadru legislativ care să vizeze exclusiv sistemul de alertă în cazul dispariţiei minorilor, în contextul eşecului unor programe şi proiecte în acest sens în anii trecuţi.

Un astfel de mecanism pentru alertarea populaţiei în legătură cu dispariţia de minori există încă din anul 2011. Acest sistem se numeşte „Alertă Răpire Copil".

Proiect PSD: Intrarea în domiciu fără mandat de percheziţie, dacă există suspiciuni că o persoană e în pericol

 

Intrare fără mandat

 

Tot în contextul cazului din Caracal, senatorul PSD de Olt Siminica Mirea a depus, la Parlament, un proiect legislativ care vizează permisiunea oricărei persoane de a pătrunde într-o locuinţă, fără mandat de percheziţie domiciliară, atunci când există suspiciuni că viaţa unei persoane este în pericol sau că aceasta a fost răpită.

Proiectul mai vizează înăsprirea termenilor de eliberare condiţionată în cazul detenţiei pe viaţă, cel condamnat trebuind să execute 20 de ani din pedeapsă, să aibă o bună conduită, să nu fie considerat un pericol pentru societate şi să nu fi săvârşit infracţiunea de omor calificat.

Iniţiativa legislativă a social-democratului prevede şi pedeapsă cu închisoarea de la 2 la 8 ani pentru lipsirea de libertare în mod ilegal a unei persoane şi pedeapsă cu închisoarea, de la 6 luni la 2 ani pentru supravegherea nelegitimă şi fără drept a unei persoane sau a locuinţei acesteia.

Propunerea senatoarei de Olt mai prevede pedepse de la o lună la 2 ani pentru transmiterea de ameninţări prin telefon sau alte mijloace de comunicare, pedeapsa putând varia în funcţie de gravitatea faptei.

În continuare, proiectul de lege face referire şi la pedepse cu închisoarea de la 2 la 5 ani, pentru supunerea unei persoane la muncă forţată, iar articolul 222 din Codul Penal, cu privire la racolarea de minori în scopuri sexuale, va prevedea pedeapsă cu închisoarea de la 1 an la 5 ani, în loc de maxim un an, cum este stipulat în legea iniţială.

Opoziţia cere sesiune parlamentară extraordinară, după cazul din Caracal

Atât USR, cât şi PNL au solicitat public convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului în contextul situaţiei din Caracal, în vederea luării unor măsuri legislative.

Astfel, USR a cerut, la finalul lunii iuliei, preşedinţilor Camerei Deputaţilor şi Senatului convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului României pentru adoptarea de urgenţă a pachetului de măsuri pentru prevenirea tragediilor de genul celor petrecute la Caracal, în condiţiile în care PSD încearcă să acopere şirul de erori instituţionale grave ce au dus la pierderea cel puţin a unei vieţi ce putea fi salvată.

 

Măsuri urgente

 

Potrivit unui comunicat de presă al partidului condus de Dan Barna, pachetul propus de USR pentru prevenirea cazurilor „Alexandra" cuprinde următoarele măsuri urgente:

„- Abrogarea imediată a legii recursului compensatoriu.

- Desfiinţarea Secţiei Speciale şi punerea în acord a legilor Justiţiei cu recomandările Greco, ale Comisiei de la Veneţia, ale Comisiei Europene.

- Îmbunătăţirea sistemului de localizare a apelurilor 112 prin modificarea Legii 160/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă (SNUAU), cu abilitarea administratorului SNUAU să asigure informaţia de localizare a terminalului care a efectuat apelul de urgenţă, prin servicii de voce sau date.

- Operaţionalizarea Sistemului „Alertă Răpire Copii".

- Asigurarea de tehnică performantă la Direcţia de Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române pentru supraveghere, interceptare, localizare a apelurilor în anchetarea infracţiunilor grave.

- Asigurarea mijloacelor materiale necesare organelor de urmărire penală pentru desfăşurarea anchetelor, la prima rectificare a bugetului pe 2019, prin realocarea celor 235% buget suplimentar acordat Jandarmeriei Române pentru arme şi muniţii.

- Numirea pe funcţiile de conducere să se facă pe criterii meritocratice, pe bază de concurs, încetarea imediată a interimatelor cu care şefii din poliţie sunt ţinuţi sub papuc.

- Îmbunătăţirea calităţii educaţiei, prin reformarea Academiei de Poliţiei cu consultarea unor experţi europeni, şi a pregătirii profesionale continue a poliţiştilor, precum şi evaluarea periodică a acestora de către un corp independent.

- Abrogarea de urgenţă a OUG nr. 51/2019 astfel încât transportul judeţean să reintre în categoria transportului public, iar acesta sa fie decontat elevilor inclusiv pe perioada vacanţelor.

- Operaţionalizarea registrului pentru infractorii sexuali şi crearea unor registre speciale, operative, pentru faptele de violenţă, în special domestică (chiar şi cele soldate cu retragerea plângerilor de către victime). Totodată, cei care săvârşesc astfel de fapte să fie supuşi unor terapii şi unor monitorizări.

- Instituirea unor pedepse complementare care să înceteze doar după efectuarea unor şedinţe de terapie şi după o evaluare psihologică.

- Modificarea pedepselor să se bazeze pe efectuarea unor studii criminologice bine documentate, efectuate de un institut autonom".

Liberalii vor desfiinţarea Secţiei de Investigare a Magistraţilor şi abrogarea OUG 114

Şi PNL a solicitat convocarea unei sesiuni extraordinare, atât la Camera Deputaţilor cât şi la Senat. Liberalii au cerut respingerea Legii privind recursul compensatoriu şi a legii de înfiinţare a Secţiei de Investigare a Infracţiunilor în Justiţie.

PNL mai propune respingerea e OUG 114, „care a blocat investiţiile, a alungat investitorii, a blocat creditarea, de asemenea, şi care a crescut taxele şi tarifele în România", potrivit liderului deputaţilor PNL Raluca Turcan.

Liberaţii mai vor şi abrogarea OUG 51/2019, sesizată inclusiv de Avocatul Poporului pe probleme de constituţionalitate, prin care transportul judeţean a fost scos din sfera serviciilor publice. „Asta înseamnă că elevii care fac naveta, la nivel de judeţ, pot să rămână fără decontarea navetei, fiind puşi în situaţia să facă autostopul şi să-şi pericliteze siguranţa", a afirmat Turcan.

Nu în ultimul rând, liberalii mai vor respingerea proiectului de lege privind amnistia şi graţierea, o iniţiativă legislativă uitată în sertar, însă care ar putea oricând să favorizeze din nou infractorii, conform Mediafax.ro.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel