Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Primul nou-născut infectat cu noul coronavirus, în Marea Britanie
WhatsApp
 Un copil nou născut din Londra este cel mai tânăr pacient cu coronavirus din lume. Medicii nu știu dacă nou născutul a fost infectat cu virusul în burta mamei sau în timpul nașterii, transmite Sky News.
Foto ILUSTRATIV

Mama copilului a ajuns la spital, fiind suspectă de pneumonie, cu puțin timp înainte de naștere. La scurt timp după ce a adus copilul pe lume, femeia a fost testată pozitiv pentru noul coronavirus. Copilul a fost diagnosticat și el cu COVID-19 și este tratat la North Middlesex Hospital.

Mama lui se află într-un alt spital specializat în boli infecțioase.

Experții au anunțat recent că gravidele nu par să fie mai vulnerabile la coronavirus decât populația generală și că nu există dovezi care să indice faptul că virusul este transmis de la mamă la copil în timpul sarcinii, potrivit Mediafax.

Citește și: Coronavirus. O femeie aflată în carantină a născut. Nou-născutul este supus testelor

Autoritățile le-au recomandat femeilor însărcinate din Marea Britanie, care suferă de COVID-19 sau sunt suspecte de boală, să nască doar în compania unui medic obstetrician.

Virusul 2019-nCoV afectează puternic persoanele în vârstă și oamenii care suferă de boli cronice, nu și copiii. De aceea, boala face ravagii în Italia, una dintre țările cu cele mai îmbătrânite populații.

Peste 5.400 de oameni au murit până acum din cauza COVID-19, iar 145.000 de persoane au fost infectate cu virusul 2019-nCoV.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Sanatate Vezi toate articolele
pixel