Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Primar PSD, BĂTUT de doi ELEVI în curtea școlii
WhatsApp
Un primar a fost bătut în curtea şcolii de către doi minori, iar în cauză s-a deschis un dosar penal.

Potrivit IPJ Cluj, primarul comunei clujene Tritenii de Jos, Valer Saşa, în vârstă de 56 de ani a reclamat faptul că ar fi fost victima unei agresiuni, în seara zilei de 19 ianuarie, agresiune în urma căreia a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Citește și Eugen Nicolicea, SCUIPAT de un protestatar: „Ești un prost! Hai dispari!" (VIDEO)

„La nivelul unităţii de poliţie s-a înregistrat o lucrare penală privind săvârşirea infracţiunii de 'lovire sau alte violenţe', faptă prevăzută de Codul penal. Poliţiştii au efectuat verificări cu privire la cele întâmplate, iar în acest moment există date şi indicii cu privire la identitatea persoanelor implicate. În prezent, se derulează activităţi pentru stabilirea exactă a tuturor detaliilor legate de acest incident”, a declarat, astăzi, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Carmen Pompaş.

Surse judiciare au precizat că agresorii ar fi doi minori.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel