Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Prima producție românească nominalizată la festivalul vinului Champagne din Franța
WhatsApp
Siel by Tohani România este prima producţie românească nominalizată la Festivalul Internaţional de Film dedicat vinului Oenovideo et Terroirs d'Images, care va avea loc în perioada 28 iunie - 1 iulie 2018 în Epernay, Champagne, Franţa, informează un comunicat de presă al organizatorilor. Cu o selecţie de peste 100 producţii foto-video din 16 ţări şi un istoric de 25 ani, Oenovideo este cel mai vechi şi renumit festival internaţional de film şi fotografie destinat lumii vinului. 

De la apariţia sa în 1895, cinematografia şi-a legat destinul de Champagne. Una dintre primele producţii cinematografice ale fraţilor Lumiere a fost realizată în 1896 pentru o mare marcă din Champagne. 123 ani mai târziu, cea de-a 25-a ediţie a festivalului Oenovideo va fi gazduită în Epernay, în cadrului teatrului istoric Gabrielle Dorziat. Între fiecare sesiune de proiecţii, participanţii la festival vor putea descoperi tezaurele înscrise pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO din Champagne şi vor participa la vizite în crame, concerte, spectacole stradale şi focuri de artificii. 

Siel este noul vin alb de la Tohani România, vin creat din struguri româneşti în cea mai importantă zonă viticolă din România, sub semnătura lui Albertus Van Der Merwe, oenologul sud-african al producătorului din Dealu Mare. Siel nu este numai o producţie despre un vin. Este despre călătoria în căutarea sensului, a sinelui şi a sufletului. Este povestea unui vin-experienţă, clădit pe o poveste universală, poveste care, de această dată, se încheie şi reîncepe în România la Tohani. 

Producția, realizată anul trecut 

Producţia Siel a fost realizată în anul 2017 printr-o colaborare dintre Tohani România şi Mediaholic Studio, din echipa de proiect facând parte Răzvan Marinescu (regie şi producţie), Dragoş Sabadac (director de imagine), Valentina Buzămurgă, Răzvan Marinescu & Claudia Stroe (scenariu), Mihai Ogăşanu (sunet), Mihai Dăscălescu (fotografie), Albertus Van Der Merwe (actor principal). 

"Vinul este o sursă inepuizabilă de inspiraţie pentru cinematografie. Actorii şi regizorii împărtăşesc acelaşi entuziasm faţă de creaţia lor, ca şi producătorii de vin. Aceeaşi muncă, aceeaşi concentrare ne aduce împreună", declară Claude Brasseur, preşedintele juriului Oenovideo 2012.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel