Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Prima MĂSURĂ luată de Orban: RESTRUCTURAREA Guvernului
WhatsApp
Premierul Ludovic Orban a declarat, luni, că ordonanţa de urgenţă privind restructurarea Guvernului trebuie adoptată într-un termen cât mai scurt, cel mai probabil marţi, "dacă va fi gata", şi a cerut miniştrilor Economiei şi Muncii să pregătească un act normativ ca să deblocheze situaţia minerilor de la Paroşeni şi Uricani. 

"Trebuie pregătită ordonanţa de urgenţă privind organizarea şi funcţionarea Guvernului, care trebuie adoptată într-un termen cât mai scurt, cel mai probabil în cursul zilei de mâine (marţi - n.r.) în măsura în care vom fi gata", a declarat Orban, la Palatul Victoria, unde noul Guvern a avut o şedinţă informală, după depunerea jurământului de învestire în funcţie.

El le-a cerut miniştrilor să facă un inventar cu problemele stringente.

"De asemenea, să vedem foarte clar actele normative care trebuie adoptate în prima şedinţă de Guvern. Domnul ministru al Economiei şi domnul ministru al Muncii să nu uităm de minerii blocaţi în subteran, trebuie prelungită ordonanţa sau, mă rog, adoptată o ordonanţă care să aibă prevederi foarte clare, astfel încât să nu le mai punem în pericol sănătatea şi viaţa. De asemenea, sunt multe acte normative care trebuie pregătite şi adoptate", a declarat premierul Orban, potrivit Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel