Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Prim-procuror, SEMNAL de ALARMĂ: „Modificările la legile justiției, pentru infractori. Victima nu se regăsește nicăieri”
WhatsApp
Prim-procurorul Parchetului Judecătoriei Dorohoi, Nicoleta Arpinte, spune că modificările legilor justiţiei se văd în creşterea infracţionalităţii, înflorirea corupţiei și golirea puşcăriilor, iar singura speranţă rămâne la instituţiile europene. Ea spune, într-un interviu pentru  Monitorul de Botoșani , că modificarea codurilor penale reprezintă „o amnistie şi o graţiere mascată, prin care se vor goli penitenciarele de tot” și că aceste schimbări legislative care au loc de doi ani și jumătate sunt doar pentru infractori. 

Nicoleta Arpinte a spus, în contextul în care a vorbit despre protestele magistraților, ultimele generate de Ordonanța de Urgență 7, că Secţia de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie, care a primit puteri sporite, autonomie şi imunitate absolută, a devenit un parchet paralel, scos de sub autoritatea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a procurorului general, şefii acestui parchet neputând fi cercetaţi de nimeni şi nerăspunzând în faţa nimănui.

„Aşa ceva nu există în niciun sistem civilizat, democratic, de drept. Este neconstituţional. Şi tocmai am văzut cu toţii în cel hal a fost hărţuită Laura Codruţa Kövesi, în mod nelegal şi abuziv, drept dovadă recenta Decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a desfiinţat absolut tot dosarul încropit de SIIJ, cu măsura controlului judiciar cu tot. Deci, am văzut cu toţii de ce e în stare şi pentru ce a fost creată această secţie care ne dă fiori tuturor”, afirmă procurorul.

 

„Evident că modificările sunt doar pentru infractori”

 

Ea mai spune că mulţi magistrați au fost intimidaţi, le este frică, iar "altora nu le pasă, crezând în mod greşit că nu vor fi afectaţi pentru că nu văd tabloul în ansamblul lui, deşi majoritatea oamenilor fără studii juridice realizează că vom fi afectaţi cu toţii".

Vorbind despre noua modificare a Codurilor penale, procurorul Nicoleta Arpinte a spus că aceasta "o amnistie şi o graţiere mascată, prin care se vor goli penitenciarele de tot".

„Evident că modificările sunt doar pentru infractori, de doi ani şi jumătate încoace, absolut toate modificările sunt pentru infractori. Victima nu se regăseşte nicăieri, în toată sarabanda asta de modificări haotice, nu se mai vorbeşte nicăieri în procesul penal despre victimă, doar despre drepturile infractorilor. Restituirile dosarelor la parchete se dau doar pentru drepturile inculpaţilor, peste tot se discută despre drepturile inculpaţilor, niciodată pentru vreun drept al victimei. Până şi în cauzele în care se judecă ordine de protecţie pentru victimele violenţei domestice, potrivit Legii 217/2003, nu victima primeşte avocat din oficiu la instanţă, ci agresorul, pârâtul”, a mai declarat procurorul.

 

Efectele acestor modificări se văd deja

 

Potrivit acesteia, efectele acestor modificări se văd deja - "încurajarea infracţionalităţii, pe toate căile posibile, golirea penitenciarelor de infractori care ajung pe străzi şi recidivează, noi infracţiuni grave, noi victime, noi suferinţe, intimidarea magistraţilor".

În opinia procurorului, prin toate aceste modificări s-a urmărit "acapararea totală a puterii prin distrugerea justiţiei şi scăparea de răspundere a persoanelor care au comis infracţiuni, mai ales infracţiuni de mare corupţie, cu păstrarea produsului infracţiunii".

„Populaţia este divizată pentru că asta s-a urmărit, divide et impera. Până şi magistraţii sunt divizaţi. S-a semănat cu intenţie neîncredere între judecători şi procurori sau chiar numai între judecători. La toate acestea reacţionează doar persoanele care înţeleg ceea ce se întâmplă, cei cărora le pasă şi care vor să rămână oameni liberi. Cei care se simt responsabili pentru copiii şi nepoţii lor şi care au un sistem solid şi sănătos de valori. Magistraţii? Care se simte cu adevărat magistrat reacţionează, se implică”, a adăugat prim-procurorul Parchetului Judecătoriei Dorohoi.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel