Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Prețurile locuințelor s-au majorat cu 4,9% în septembrie, în Spania. Vânzările imobilelor s-au prăbușit
WhatsApp
Creșterea prețurilor locuințelor nu se oprește în Spania. În ultimul an, prețul apartamentelor a crescut cu aproape 5%, comparativ cu septembrie 2022. Acest lucru reiese din datele publicate  de compania de evaluare Tinsa.
Prețurile locuințelor s-au majorat cu 4,9% în septembrie, în Spania. Vânzările imobilelor s-au prăbușit. Sursa foto: freepik.com

Datele publicate indică o creștere și mai pronunțată a prețurilor caselor din Insulele Baleare și Canare, unde creșterea este aproape de 9%. În ciuda „tendinței spre stabilizare”, creșterile de prețuri persistă într-un context în care vânzările de locuințe continuă să scadă.

Prețurile locuințelor au crescut cu 4,9% față luna septembrie a anului trecut, o rată de creștere ușor mai mică decât cea de 5,3% înregistrată în august. De altfel,  potrivit Tinsa, se observă o „tendință spre stabilizarea preţurile rezidenţiale”. În ciuda creșterii înregistrate în ultimul an, prețurile locuințelor sunt încă cu 19,2% sub maximele înregistrate în perioada boom-ului imobiliar.

Locuințele noi și second hand înregistrează creșteri consecutive de preț, lună de lună, de mai bine de doi ani, începând cu  aprilie 2021. Potrivit datelor Tinsa, în ultimele luni creșterile prețului s-au stabilizat la aproximativ 5%, ceea ce reprezintă o moderare a creșterilor față de comportamentul prețurilor în 2022. 

 

Creditele ipotecare la locuințe au scăzut cu 21,8%

 

Prețurile locuințelor refuză să scadă, chiar și într-un context de răcire a pieței imobiliare precum cea actuală. Scăderea vânzărilor de locuințe s-a accelerat în august, în timp ce creditele ipotecare și-au stabilizat declinul. Tranzacțiile au scăzut cu 14,9% față de august 2022, marcând a noua lună consecutivă de scăderi. La rândul lor, creditele ipotecare la locuințe au scăzut cu 21,8%, scrie presa spaniolă.

"Reducerea cererii de locuințe se produce treptat. Erodarea inflației asupra economiilor gospodăriilor și impactul creșterii ratelor dobânzilor moderează vânzările de locuințe în principal din cauza acordării mai mici de credite ipotecare", explică  Cristina Arias, directorul Serviciului de Cercetare al Tinsa, care subliniază că menținerea ratelor le permite gospodăriilor să-și mențină solvabilitatea.

 

O creștere de 8,9% în Insulele Canare și Insulele Baleare

 

Creșterea prețului nu afectează în mod egal întregul teritoriul Spaniei. În Insulele Canare și Insulele Baleare, prețul imobilelor a crescut cu 8,9% în ultimul an și doar în ultima lună valoarea acestuia a crescut cu 2,3%. Tinsa estimează creșterea prețurilor în zonele metropolitane la 5,9% față de aceeași perioadă din 2022. Ele sunt urmate de litoralul mediteranean, capitalele și orașele mari.

Potrivit ultimelor date de la Consiliul General al Notarilor, achizițiile de locuințe de către străini au scăzut cu 7,5% în prima jumătate a anului 2023 față de aceeași perioadă a anului trecut. În primele șase luni ale anului, au fost efectuate 67.983 de achiziții de proprietăți de către cumpărători străin, iar 12,7% din aceste tranzacții au fost concentrate în Insulele Baleare și Insulele Canare.

----------------------------------------------- 

Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp, atunci când apare o nouă știre de interes EXCLUSIV pentru românii din SPANIA, puteți intra pe grupul de WhatsApp al cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următorul link:

-> https://chat.whatsapp.com/GS0fhMGHpuhLxn63v90nS4 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Economie Vezi toate articolele
pixel