Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, efectuează astăzi o vizită oficială în România
WhatsApp
Președintele României, Klaus Iohannis, o va primi marți, la Palatul Cotroceni, pe Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, cu ocazia vizitei oficiale pe care aceasta o efectuează în țara noastră.

Vizita Președintelui Republicii Moldova este prima vizită oficială în România pe care aceasta o efectuează după alegerile anticipate din 11 iulie 2021 și are loc în contextul celebrării în acest an a 30 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice bilaterale.

Discuțiile cu oficialii români privesc proiecte comune de interes strategic în domeniile energie, transporturi, sănătate, educație sau societate informațională, cu accent pe proiectele menite să conecteze Republica Moldova cu spațiul Uniunii Europene, prin intermediul României.

În prezența președintelui Klaus Iohannis și a președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, ministrul afacerilor externe al României Bogdan Aurescu și viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe și integrării europene al Republicii Moldova, Nicolae Popescu, vor semna Foaia actualizată de parcurs privind domeniile prioritare de cooperare România - Republica Moldova.

Iohannis: România rămâne partenerul cel mai apropiat al Republicii Moldova 

 

Reamintim că președintele României a efectuat, vara trecută, o vizită la Chișinău, unde a avut o întâlnire cu președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, cu președintele polonez Andrzej Duda și cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski. La finalul evenimentului, președintele Maia Sandu s-a adresat președinților României, Poloniei și Ucrainei.

„Țara mea își dorește să devină un factor de stabilitate pentru regiunea noastră, vom fi un promotor al păcii, al dialogului pașnic... avem ce oferi lumii, cu decență și fermitate ne vom apăra valorile naționale”, a spus gazda evenimentului.

Maia Sandu a mai spus că cele patru state au trei obiective comune: importanța respectării dreptului internațional în regiune, intensificarea eforturilor de integrare europeană a Moldovei și Ucrainei cu sprijinul României și Poloniei și creșterea schimburilor economice.

Șeful statului a mai spus că România și Republica Moldova sunt legate prin limbă, cultură și istorie și a vorbit despre ajutorul oferit moldovenilor în timpul pandemiei și despre alegerile câștigate de forțele proeuropene. Klaus Iohannis a adăugat faptul că Republica Moldova a devenit un model pentru întreaga regiune și a asigurat-o pe Maia Sandu că România va continua să fie cel mai apropiat partener. „Am asigurat-o pe doamna Maia Sandu că România va fi și în continuare partenerul cel mai apropiat de Republica Moldova... Avem acum oportunitatea unei cooperări aprofundate”, a încheiat Klaus Iohannis.

Klaus Iohannis, final de consultări cu partidele

 

Președintele Klaus Iohannis a anunțat luni că l-a desemnat premier pe Nicolae Ciucă. Acesta a fost propus de coaliția formată din PSD, PNL, UDMR și minoritățile naționale.

„Am constatat că în Parlamentul României s-a format o majoritate solidă, o majoritate din care fac parte PNL, PSD, UDMR și grupul minorităților. Reprezentanții acestei majorități au dorit să vină împreună la consultări, am acceptat și în acest format am avut o discuție pe care o consider foarte bună”, a declarat luni Klaus Iohannis.

Președintele a spus că a acceptat propunerea de premier a acestei majorități.

„Această majoritate mi-a propus un nume de premier, propunere pe care am acceptat-o. În consecință îl desemnez pe domnul Nicolae Ciucă pentru a forma o echipă guvernamentală și pentru a se prezenta în fața Parlamenului României pentru votul de încredere”, a mai spus șeful statului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel