Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Preşedintele Germaniei, vizită de stat în România. Întâlniri cu preşedintele Iohannis si premierul Ciucă
WhatsApp
Preşedintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, va efectua, de miercuri până vineri, o vizită de stat în România, la invitaţia preşedintelui Klaus Iohannis. Preşedintele federal va fi primit, miercuri, de preşedintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni. Cei doi vor avea convorbiri tete-a-tete şi oficiale, urmate de declaraţii de presă comune.

Administraţia Prezidenţială a arătat că discuţiile celor doi şefi de stat se vor axa pe dezvoltarea şi aprofundarea cooperării româno-germane în toate domeniile de actualitate, în plan politic, de securitate şi economic. Cei doi preşedinţi vor transmite un mesaj de solidaritate şi sprijin pentru Ucraina şi poporul ucrainean în faţa agresiunii brutale a Federaţiei Ruse. De asemenea, în cadrul convorbirilor vor fi abordate şi sprijinul şi susţinerea puternice ale celor două ţări pentru Republica Moldova, potrivit Agerpres.

Cei doi şefi de stat vor avea şi un schimb de opinii privind evoluţia situaţiei de securitate şi consolidarea în continuare a posturii de apărare înaintată pe Flancul Estic al NATO, în pregătirea Summitului de la Vilnius.

Întâlniri și cu premierul Nicolae Ciucă

 

La Bucureşti, preşedintele german va avea întâlniri şi cu prim-ministrul Nicolae Ciucă, preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, şi cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu. Preşedintele Steinmeier are planificată şi o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii de afaceri.

Joi, preşedinţii Klaus Iohannis şi Frank-Walter Steinmeier se vor afla la Sibiu, unde vor merge la primărie, se vor întâlni cu reprezentanţii comunităţii germane din România şi vor vizita Colegiul Naţional "Samuel von Brukenthal" şi Biserica evanghelică fortificată din comuna Cristian.

Preşedintele Germaniei îşi va încheia vizita la Timişoara, vineri. Acesta va fi gazda unui concert la Filarmonica din Timişoara, în contextul în care oraşul este Capitala Europeană a Culturii în 2023 şi va vizita, împreună cu primarul Dominic Fritz, centrul oraşului. Oficialul german va vizita şi Liceul Teoretic "Nikolaus Lenau" şi se va întâlni cu reprezentanţi ai minorităţii germane şi ai celei evreieşti.

Potrivit Ambasadei Germaniei la Bucureşti, preşedintele federal va fi însoţit în vizita în România de ministrul de stat pentru Europa şi Climă din cadrul Ministerului Federal al Afacerilor Externe, Anna Luhrmann, precum şi de o delegaţie de parlamentari, reprezentanţi ai mediului de afaceri şi oameni de cultură. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel