El se află în prezent la Grupul parlamentar al PNL de la Camera Deputaţilor.
Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului urmează să se reunească, de la ora 18,30, pentru stabilirea calendarului audierilor candidaţilor propuşi pentru funcţiile de ministru şi şedinţa plenului comun pentru învestirea noului Guvern.
Totodată, Consiliul Politic Naţional al PSD a decis marţi ca Sorin Grindeanu să fie propunerea social-democraţilor pentru funcţia de vicepremier în Guvernul condus de Nicolae Ciucă.
De asemenea, CPN al PSD a decis să îl propună pentru portofoliul de la Ministerul Economiei pe Florin Spătaru, după ce Marius Humelnicu a anunţat că se retrage din această poziţie din motive personale.
Prim-vicepreședintele PSD, Sorin Grindeanu, este propunerea social-democraților pentru postul de vicepremier. El este nominalizat și pentru funcția de ministru al Transporturilor.
„Referitor la stabilirea numelui vicepremierului, acesta va fi Sori Grindeanu. Acesta va fi și ministru al Transporturilor”, anunță purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Oprea.
El spune că nu s-a discutat și despre secretarul geeral al Guvernului.
„Nu s-a discutat depre funcția de secretar general sau cine va ocupa acest post”, adaugă Oprea.
Referitor la secretarul general al Guvernului, în spațiul public a apărut numele lui Marian Neacșu.
Calendarul audierilor pentru miniştrii Cabinetului Ciucă şi al plenului comun pentru învestirea noii echipe guvernamentale va fi stabilit în şedinţa Birourilor permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, care este programată marţi, la ora 18,30.
Premierul desemnat Nicolae Ciucă va depune, marţi, la Parlament, lista Cabinetului PNL - PSD - UDMR şi programul de guvernare pentru care va cere votul de încredere al Legislativului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News