Conducerea Parlamentului urmează să decidă sâmbătă, începând cu ora 16.00, calendarul audierii în comisii a miniştrilor propuşi şi data la care va avea loc ședința pentru învestirea noului Cabinet. "Am depus la Camera Deputaţilor şi Senat programul de guvernare şi lista Cabinetului. Programul de guvernare este centrat pe ceea ce înseamnă măsurile de primă urgenţă ce trebuie luate la nivelul Guvernului pentru a rezolva criza pandemică. De asemenea, o altă prioritate e cea legată de creşterea preţurilor la energie, gaze naturale, preţurile la alimente", a declarat Ciucă.În condițiile în care PSD și USR au anunțat că nu vor vota un guvern minoritar, întrebat de jurnaliști dacă se mai poate schimba ceva până la votul asupra învestirii, premierul desemnat a spus că are datoria de a negocia până în ultimul moment.
El a făcut apel la ”responsabilitatea” parlamentarilor să voteze cabinetul său pentru că România are nevoie de stabilitate.
”Nu putem să fim nerealişti şi să nu luăm în seamă calculul matematic (n.r. - referitor la susţinerea Guvernului). Fac apel din nou la tot ceea ce înseamnă responsabilitatea membrilor Parlamentului. Avem nevoie de stabilitate, avem de nevoie de soluţii pentru a depăşi această situaţie de criză, nu vreau să dramatizez, dar dacă vrem cu adevărat să privim realitatea, e suficient să privim la televizor şi să vedem ce se întâmplă în unităţile de primiri urgenţe”, a afirmat Nicolae Ciucă.
Lista miniștrilor Guvernului Ciucă
Dan Vîlceanu - Finanțe,
Alina Gorghiu - Justiție,
Lucian Bode- Interne,
Nelu Tătaru - Sănătate,
Bogdan Aurescu - Externe,
Marcel Boloș - Transporturi,
Raluca Turcan - Muncă,
Cătălin Predoiu - Apărare,
Virgil Popescu - Energie,
Sorin Cîmpeanu - Educație,
Bogdan Gheorghiu - Cultură,
Mircea Fechet - Agricultură,
Robert Sighiartău - Digitalizare,
Florin Roman - Economie UDMR,
Kelemen Hunor - vicepremier,
Hegedus Csilla - Fonduri Europene,
Barna Tanczos - Mediu,
Attila Cseke - Dezvoltare regională,
Eduard Novak - Tineret.
PNL are în Parlament 125 de mandate după plecarea deputaților și senatorilor PNL (9 parlamentari) susținători ai lui Ludovic Orban, UDMR - 29, iar Minoritățile 18. Totodată, conducerea PNL stie că mai urmează alte plecări - în total, 15 parlamentari vor merge alături de Ludovic Orban.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News