Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Premierul Ciucă face anunțul despre „Omicron“: Noi măsuri de prevenire a răspândirii variantei sud-africane a COVID
WhatsApp
Premierul Nicolae Ciucă afirmă că se va consulta cu factorii decizionali din plan intern în domeniul sanitar şi, în cel mai scurt timp posibil, autorităţile naţionale vor anunţa măsurile dispuse pentru a împiedica răspândirea variantei sud-africane a SARS-CoV-2, după ce a luat notă de recomandările de ultimă oră ale Comisiei Europene şi ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.
nicolae ciuca propunere prim ministru

"Guvernul României este la curent clipă de clipă cu evoluţia pandemiei în plan naţional şi internaţional. Am luat notă de recomandările de ultimă oră ale Comisiei Europene şi ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Mă voi consulta cu factorii decizionali din România şi vom anunţa în cel mai scurt timp posibil măsurile dispuse pentru a împiedica răspândirea variantei sud-africane a SARS-CoV-2", a precizat Nicolae Ciucă, vineri, într-o postare pe pagina de Facebook a Guvernului. 

Noua variantă B.1.1.529 de Covid, detectată pentru prima dată în Africa australă, a fost clasată vineri drept ''îngrijorătoare'' de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi denumită ''Omicron'', relatează AFP.

Ce este Omicron



''Varianta B.1.1.529 a fost semnalată pentru prima dată la OMS de către Africa de Sud la 24 noiembrie 2021 (...). Această variantă prezintă un număr mare de mutaţii, dintre care unele sunt îngrijorătoare'', a indicat grupul de experţi însărcinat de către OMS să monitorizeze evoluţia COVID-19.

Noua variantă are potenţialul de a fi extrem de contagioasă, potrivit oamenilor de ştiinţă sud-africani, care văd în noua tulpină semnale ce anticipează un nou val al pandemiei de COVID-19.

Statele Unite au anunţat vineri închiderea graniţelor pentru persoanele care sosesc din opt ţări din Africa australă, măsură luată ca urmare a apariţiei variantei Omicron a COVID-19, relatează AFP.

Varianta B.1.1.529, clasată drept ''îngrijorătoare'' de către OMS şi denumită ''Omicron''



Persoanele care vin din Africa de Sud, Botswana, Zimbabwe, Namibia, Lesotho, Eswatini, Mozambic şi Malawi nu vor fi autorizate să intre pe teritoriul SUA, a declarat un înalt oficial american.

Numai cetăţenii americani şi rezidenţii permanenţi ai Statelor Unite vor fi autorizaţi să intre în ţară, a precizat el.

Această decizie, luată în urma unor măsuri similare anunţate în special de ţările europene, survine într-un moment în care preşedintele american Joe Biden tocmai a redeschis graniţele pentru persoanele din întreaga lume, la începutul lunii noiembrie, cu condiţia ca acestea să fie vaccinate împotriva Covid, măsură luată după 20 de luni de restricţii.

''Această măsură a fost introdusă în numele principiului precauţiei, ca urmare a noii variante de COVID-19 care circulă în Africa australă'', a explicat oficialul american jurnaliştilor.

Canada a interzis de asemenea intrarea persoanelor care vin din şapte ţări din Africa australă, unde a fost detectată o nouă variantă de Covid, numită ''Omicron'' şi clasată drept ''ingrijorătoare'' de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

''Trebuie să acţionăm rapid pentru a-i proteja pe canadieni'', a explicat, într-o conferinţă de presă, ministrul Sănătăţii, Jean-Yves Duclos, precizând că ţările în cauză sunt Botswana, Eswatini, Lesotho, Mozambic, Namibia, Africa de Sud şi Zimbabwe, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Sanatate Vezi toate articolele
pixel