Românul, rezident în localitatea Spinazzola, a fost găsit după 12 ore de căutare, relatează publicația Andria Viva (sursa în limba italiană).
Rudele bărbatului au anunțat dispariția sa marți dimineață, după ce nu s-a întors acasă peste noapte. Cunoscut cu tulburări psihofizice grave, carabinierii au demarat imediat căutările și au apelat inclusiv la ajutorul unui elicopter pentru a monitoriza zona în care se presupunea că se află românul. În cadrul căutărilor au fost angajate numeroase patrule ale Carabinierilor din Stațiile Spinazzola și Minervino Murge, precum și mulți voluntari ai protecției civile locale.
După circa 12 ore de căutări, bărbatul a fost găsit plimbându-se în tălpile goale pe o cale ferată veche ce face legătura între Spinazzola și Poggiorsini.
Din cauza frigului îndurat peste noapte, românul se afla într-o stare evidentă de confuzie, motiv pentru care primului echipaj i-a fost greu să se apropie și să comunice cu el. După ce l-au ajutat să se încălzească cu ajutorul hainelor de pe ei, polițiștii l-au transportat la spital pentru o serie de teste medicale suplimentare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News