Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Popularitatea lui Putin a crescut, contrar așteptărilor, după ofensiva din Ucraina. Aproximativ 83% dintre ruşi aprobă acţiunea preşedintelui
WhatsApp
Circa 83% dintre ruşi aprobă acţiunea preşedintelui Vladimir Putin, în creştere cu 12 puncte procentuale faţă de luna februarie, potrivit unui sondaj publicat joi de Institutul independent de sondare a opiniei publice Levada, declarat de autorităţile de la Moscova drept "agent străin", aceasta fiind prima sa anchetă de la începutul ofensivei ruse în Ucraina, relatează AFP.

Doar 15% dintre ruşi au declarat că nu aprobă acţiunea preşedintelui (în scădere cu 12% într-o lună), iar 2% au spus că nu au nicio părere.

Conform rezultatelor sondajului, premierul Mihail Mişustin câştigă 11 puncte procentuale (71%, faţă de 60% în februarie), iar guvernul său 15 puncte (70% faţă de 55% în februarie).

 

Putin a câștigat popularitate acuzându-și vecinul de orchestrarea unui genocid împotriva rusofonilor



Sondaje precedente date publicităţii în ultimele săptămâni relevau deja o cotă de popularitate de 80% sau mai mare pentru Vladimir Putin, dar acestea erau realizate de institute proguvernamentale de sondare a opiniei publice.

Putin a justificat ofensiva militară rusă împotriva Ucrainei acuzându-i vecinul de orchestrarea unui genocid împotriva rusofonilor şi că ar servi drept trambulină pentru NATO, o ameninţare existenţială pentru Rusia.

Acest mesaj este transmis zilnic de mass-media de stat, în timp ce vocile critice au fost constrânse la tăcere sau la exil, sub ameninţarea unor grele pedepse penale în cazul unor afirmaţii care denigrează acţiunea armatei ruse.

 

Rusia a blocat cele mai mari reţele de socializare din lume, acuzându-le de promovarea unei linii rusofobe



Rusia a blocat, de asemenea, unele dintre cele mai mari reţele de socializare din lume - Facebook, Twitter, Instagram, TikTok -, acuzându-le de promovarea unei linii rusofobe.

Cunoscutul publicist rus Igor Iakovenko a declarat la începutul săptămânii, într-un interviu pentru portalul ucrainean Obozrevatel, că, din păcate, nu există niciun fel de societate rusă la ora actuală. În Rusia există doar indivizi separaţi, dintre care unii sunt mai bine informaţi decât alţii cu privire la războiul declanşat de Kremlin în Ucraina.

Actuala cotă de popularitate a lui Vladimir Putin se apropie de cea pe care o înregistrase după anexarea Crimeii în 2014, de aproximativ 86-88%, conform media ruse.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel