„Domnul Tudose, din când în când, reușește și pe mine și pe alții să ne tragă la o bătaie de bodegă, la care el e cel mai bun, că e din Brăila. Face ce-și dorește el, îmi pare rău de un singur lucru, a obținut un mandat de europarlamentar prin 600.000 de voturi obținute de Pro România. Eu i l-am dat, că m-am retras și m-aș bucura cas acum să-l dea înapoi Pro România, dacă merge acum la PSD sau la PNL, nu știu unde merge, e problema lui", a spus Ponta, marți seară, la Digi24.
Citește și Mihai Tudose, ATAC la Victor Ponta: „Șansa PRO e plecarea ta"
„Care-i problema? Așa cum, de fapt, certa domnului Tudose cu mine a fost că trebuia să votez guvernul Orban. E logic, dacă m-ai certat pe mine că trebuia să votez guvernul Orban, acum să te duci la PSD. Merge, în România se poate orice!", a adăugat, ironic, președintele Pro România.
„Nu (au stat de vorbă – n.red.). Ce rost are? În momentul în care s-a ajuns să-mi jignească familia cred că n-are rost să ne pupăm acum în Piața Independenței. În continuare cred că am procedat corect (că nu a votat guvernul Orban – n.red.), cei care au votat merg la PNL. Din punct de vedere personal, dacă e vorba de Daniel Constantin sau Sorin Cîmpeanu, m-a afectat, pentru că nu era vorba de oameni cu care făceam politică, era vorba de niște oameni foarte apropiați. Dar politic e dreptul lor să fie alături de guvern și asta pot să înțeleg", a completat el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News