Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Polonia. O bombă de peste cinci tone urmează să fie dezamorsată. Peste 750 de locuitori din zonă, evacuați
WhatsApp
O operațiune de amploare de dezamorsarea a unei bombe urmează să aibă loc în Polonia. Aceasta cântărește 5,4 tone și a fost datează din perioada celui de AL Doilea Război Mondial.  
politia_poloneza

Bomba britanică a fost descoperită în portul din localitatea poloneză Swinoujscie, relatează Agerpres, cu referire la DPA. Muncitorii realizau lucrări de adâncire a unui canal în timp ce au descoperit obiectul explozibil și au alertat imediat autoritățile.

Responsabilii au anunțat deja că au avertizat că urmează o săptămână în care activitățile zilnice vor fi perturbate. Se estimează că vor fi necesară câteva zile doar pentru a scoate bomba din nisipul în care se află. Dacă totul va merge bine, militarii vor încerca să scoată detonatorul, iar ulterior să neutralizeze încărcătura periculoasă printr-o explozie controlată.

În context, va si sistată circulație în localitate, iar circa 750 de locuitori din apropiere vor fi evacuați pentru toată durata operațiunii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel