Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Polițiștii neagă acuzațiile celorlalți șoferi implicați în prinderea elvețianului care se crede „nepotul lui Dracula”: „Nu am folosit șoferii ca scuturi umane”
WhatsApp
Șefii Poliției Sibiu au ieșit recent la raport în fața opiniei publice, după un val de acuzații din partea șoferilor implicați în prinderea elvețianului care se credea „nepotului lui Dracula” petrecut în localitatea Șelimbăr. 
Polițiștii neagă acuzațiile celorlalți șoferi implicați în prinderea elvețianului care se crede „nepotul lui Dracula”: „Nu am folosit șoferii ca scuturi umane” / Foto: Facebook

Potrivit martorilor, în timpul unei operațiuni de urmărire a unui tânăr elvețian care conducea drogat cu o viteză foarte mare și pretindea că este descendent al lui Dracula, polițiștii ar fi folosit mașinile civile aflate în trafic drept scuturi umane. Șoferii reclamă că vehiculele lor au fost grav avariate, iar despăgubirile nu vor fi achitate de poliție.

 

Acuzațiile șoferilor

 

Incidentul a avut loc în 20 octombrie 2024, atunci când un tânăr elvețian de 19 ani, aflat sub influența drogurilor și fără permis de conducere, a furat un autoturism din județul Brașov. După ce poliția a fost alertată, echipajele din Sibiu au încercat să-l oprească în repetate rânduri, montând chiar și banda cu țepi. Cu toate acestea, tânărul a reușit să ocolească obstacolele până când, în zona Șelimbăr, polițiștii au decis să oprească toate mașinile aflate în trafic pentru a bloca trecerea acestuia.

Andrei Ghica, unul dintre șoferii afectați, a relatat pe Facebook: „Da, am fost folosiți drept SCUTURI UMANE de către Poliția Română! Echipajul de poliție ne-a făcut semn să oprim pe loc, blocând ambele benzi de circulație. Fără să primim explicații, am rămas în mașini până când am fost loviți violent de vehiculul urmărit.” 

Un alt șofer, Adrian Pampu, a confirmat: „Am întrebat de ce ați făcut chestia asta, de ce n-ați folosit mașinile voastre, de ce ne-ați folosit pe noi ca scut?" .

 

Apărarea Poliției

 

Comisarul-șef Bogdan Maxim, șeful Serviciului Rutier Sibiu, a oferit o explicație în cadrul unei conferințe de presă, subliniind că polițiștii nu au folosit mașinile civile drept scuturi umane.

„Percepţia participanţilor la trafic poate a fost influenţată de evenimentul care era în derulare.", spune conform Antena 3 CNN.

Comisarul Maxim a adăugat că șoferii s-au oprit singuri atunci când au văzut echipajele de poliție și că nu au fost forțați să rămână în mijlocul drumului. Cu toate acestea, poliția nu a oferit dovezi publice pentru a susține această afirmație, invocând faptul că imaginile surprinse de bodycam-urile agenților nu pot fi făcute publice, deoarece sunt probe într-un dosar penal.

„Nu aș insista foarte mult pe ceea ce se vede pe imagini. Ele sunt parte din dosarul penal și nu pot fi făcute publice.”, mai spune comisarul Bogdan Maxim.

 

Mesajul unuia dintre soferi, care a atras atenția asupra a ceea ce s-a întâmplat

 

Mai multe întrebări au rămas fără un răspuns clar din partea autorităților. Andrei Ghica, unul dintre șoferii care au suferit pagube în urma incidentului, a postat un mesaj emoționant pe Facebook, în care își exprimă frustrările și îngrijorările legate de evenimentele petrecute: „Ce ne-a ținut în viață? În primul rând, Dumnezeu!”

„Da. Aceasta este mașina mea și da, suntem vii, și eu și soția mea. Am fost folosiți drept SCUTURI UMANE de către Poliția Română! Pare scenariu de film, dar citește povestea mai jos ca să afli cum poți muri oricând, pe șoselele din România, ca urmare a unei decizii greșite a unui agent de poliție.

Povestea pe lung. Ieri, duminică, 20.10.2024, în drum spre Sibiu, în localitatea Șelimbăr, un echipaj de poliție ne-a făcut semn să oprim pe loc, noi și ceilalți participanți la trafic, astfel blocând ambele benzi de circulație pe sensul spre Sibiu. În felul acesta, șoseaua era blocată și nu se mai putea înainta. Cu toții am rămas în mașini, nedumeriți, fără nicio explicație din partea agenților de poliție prezenți la fața locului. Unul dintre agenți a trecut pe lângă mașinile noastre deplasându-se în spate, cu un fel de servietă în mână despre care mai apoi am aflat că s-ar numi spike – un dispozitiv cu țepi menit să oprească forțat un autovehicul în deplasare. N-a mai durat decât câteva secunde până când am fost loviți din spate, din plin, de mașina despre care am aflat mai apoi că era furată și condusă de o persoană de cetățenie elvețiană, fără permis, aflată sub influența drogurilor și care era urmărită de către o mașină de poliție. În urma impactului, am fost aruncați, cu tot cu mașina noastră, aproximativ 15 metri în față.

Ce ne-a ținut în viață:

- În primul rând, Dumnezeu!

- Faptul că persoana din autoturismul oprit și el în fața noastră de către polițiști a avut inspirația să-și mute mașina mai în față, astfel îndepărtându-se cu vreo 20 de metri de noi și de coloana de mașini în care ne aflam cu toții. Altfel, impactul ne-ar fi strivit între cele două mașini (cea furată și cea din fața noastră).

- Faptul că ieri, 20.10.2024, ca în nicio altă duminică, am decis să nu luăm copilul cu noi. Locul Evei, fiica noastră, a fost cel mai puternic avariat și NU VREAU și NU POT să mă gândesc ce s-ar fi întâmplat dacă s-ar fi aflat în mașina cu noi în momentul impactului.

- Dumnezeu!

Am văzut știrea cu evenimentul în care am fost implicați, pe toate canalele și site-urile de știri. Nicaieri nu a fost prezentată realitatea, așa cum ați citit-o mai sus. Titlul corect al știrii ar fi fost: Poliția a creat un SCUT UMAN pentru a prinde o persoană care a furat o mașină.

Întrebările mele, folosind o minimă logică, sunt:

1. De ce a fost nevoie de scut uman atâta timp cât poliția avea acel instrument de oprire forțată a mașinilor (banda cu țepi), care oricum era de ajuns pentru a duce la prinderea făptasului?

2. Dacă tot ne-au oprit, de ce nu ne-au evacuat rapid înainte de producerea impactului? Ar fi fost doar niște mașini avariate și poate nici acelea dacă echipajul de la fața locului ne-ar fi spus să degajăm benzile de circulație și să ne retragem cu mașinile pe marginea șoselei.

3. De ce nu apare povestea reală (cea pe care tocmai ai citit-o), atâta timp cât presa a venit la fața locului și s-au luat interviuri?

4. Ce șanse avem să trăim liniștiți și să nu murim pe străzi atâta timp cât Poliția, care ar trebui să ne protejeze, ne pune în pericol?

5. Ce trebuie făcut pentru ca situații de acest gen să nu se mai repete în România? Pentru că, altfel, mâine sau poimâine poate să ajungă oricine într-o situație de genul acesta și să nu fie la fel de norocos ca noi care am rămas în viață.

6. Cine ar fi avut grijă de copilul nostru de nici 9 ani, dacă ar fi rămas orfan ieri, în urma deciziei unui agent de poliție de a fi sacrificați pentru prinderea unei persoane care a furat o mașină?

Povestea asta nu trebuie să rămână o simplă poveste pe Facebook. Vă rog să-mi spuneți ce demersuri trebuie să fac pentru ca cei vinovați să fie trași la răspundere?”, a scris pe Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel