Pilotul a fost evaluat de o echipă multidisciplinară constituită din medici specialişti în medicină de urgenţă, neurochirurgie, chirurgie toracică, Anestezie Terapie Intensivă (ATI) şi chirurgie generală pentru evaluarea medicală, stabilirea diagnosticului şi instituirea conduitei terapeutice chirurgicale şi medicale.
"În urma consulturilor de specialitate şi a investigaţiilor clinice şi paraclinice efectuate, locotenent-comandorul Andrei Criste a fost internat, în Secţia ATI, cu diagnosticul politraumatism prin catapultare. Pilotul este conştient, cooperant, orientat temporo-spaţial, stabil hemodinamic şi respirator. Conducerea MApN şi echipa medicală se află în contact permanent cu familia", a comunicat MApN.
Reamintim că aeronava MiG 21 LanceR din cadrul Bazei 71 Aeriană Cîmpia Turzii, pilotată de locotenent-comandorul Andrei Criste, s-a prăbuşit marţi, 20 aprilie, în jurul orei 14.30, în apropierea localităţii Dedrad, judeţul Mureş. Aeronava implicată în incidentul aviatic decolase în jurul orei 14.00 de pe baza aeriană din Câmpia Turzii, pentru a executa un zbor de instrucţie împreună cu alte două aeronave de acelaşi tip.
pul executării misiunii, pilotul a raportat că se află într-o situaţie de urgenţă şi s-a catapultat, aeronava prăbuşindu-se în afara ariilor locuite. Celelalte două aeronave au revenit în bază, în siguranţă, în jurul orei 15.00. Iniţial, pilotul a fost internat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, unde a fost evaluat de o echipă medicală care a constatat că viaţa sa nu este în pericol şi a autorizat transferul pacientului la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central din Bucureşti, pentru tratament de specialitate şi recuperare.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News