Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Piloții Brussels Airlines anunță o grevă de 24 de ore în această sâmbătă și denunță „comportament inacceptabil din partea conducerii”
WhatsApp
Piloții Brussels Airlines vor începe o grevă de 24 de ore sâmbătă, 13 ianuarie, la ora 5:00 a.m. Protestul este susținut de trei sindicate.
Piloții Brussels Airlines anunță o grevă de 24 de ore în această sâmbătă și denunță  comportament inacceptabil din partea conducerii. Sursa foto - pexels.com

Piloții Brussels Airlines vor începe o grevă de 24 de ore sâmbătă, la ora 5:00, a anunțat vineri, 12 ianuarie, sindicatul socialist Setca/BBTK. Această acțiune își găsește originea în „comportamentul inacceptabil al conducerii”, explică reprezentanții sindicatului.

Această  grevă este susținută de cele trei sindicate, a asigurat Olivier Van Camp de la BBTK, care mai precizează că  acțiunea ar putea fi urmată de altele „dacă problemele nu vor fi rezolvate”.  

Conflictul vizează  o serie de beneficii extralegale pe care piloții le primesc în plus față de salariul normal. Potrivit BBTK, conducerea refuză să indexeze acest plan, reducând de facto puterea de cumpărare a piloților.

Olivier Van Camp susține, de asemenea, că șefii au promis că va aplica indexarea după ce un judecător a decis în favoarea sindicatelor.

Ulterior, compania a anunțat că va contesta decizia. Brussels Airlines a creat, ca răspuns, un grup operativ responsabil de evaluarea impactului grevei și a consecințelor asupra pasagerilor, a declarat  Joëlle Neeb, purtătorul de cuvânt al companiei.

"Brussels Airlines rămâne hotărâtă să fie unul dintre cei mai buni angajatori din Belgia și rămâne deschisă unui dialog constructiv cu sindicatele. Nu vom împărtăși detalii suplimentare despre aceste schimbări", continuă compania aeriană. "Greva nu este o soluție a conflictului. Dimpotrivă, are un impact negativ asupra companiei noastre și afectează investițiile viitoare. Facem apel la sindicate să ni se alăture  pentru a continua discuțiile și a evita pagubele evitabile aduse Brussels Airlines", mai spune companie belgiană.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Economie Vezi toate articolele
pixel