Pierre Cardin avea 98 de ani. Născut pe 2 iulie 1922, într-o comună din Italia, creatorul de modă Pierre Cardin s-a mutat, în 1945, la Paris, unde a studiat arhitectura.
„Întâietatea cu orice preț este una dintre semnăturile grand couturier-ului francez. Astfel, el a fost primul care a făcut forfotă în anii 1960 cu moda sa experimentală, chiar dacă s-a luptat pe titlul «designer futurist» cu prietenii Andre Courreges și Paco Rabane”, scrie Le Point despre Cardin.
Pierre Cardin a definit eleganţa printr-un singur cuvânt: "sobrietate". Pentru femeile pe care le-a îmbrăcat de-a lungul anilor, inclusiv pentru Jeanne Moreau - cu care a format un cuplu timp de patru ani -, Charlotte Rampling şi Maia Pliseţkaia, "am încercat să scot din ele ceea ce era interiorizat, însă cu simplitate", a dezvăluit, în anul 2019, creatorul de modă.
"Sunt cel mai bătrân dintre creatorii de modă", dezvăluia, în 2019, Pierre Cardin, în vârstă de 96 de ani, care, deşi spunea că se simte "tânăr", a recunoscut pentru prima dată în mod public că îşi pregăteşte succesiunea şi mizează pe trei stilişti din atelierele sale, care vor avea misiunea de a continua să creeze ţinute vestimentare cu tuşe futuriste,
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News