Pierderea mirosului este un simptom ce apare şi în alte boli, nu numai la COVID, însă în ultima vreme mulţi bolnavi care acuză acest disconfort au coronavirus, motiv pentru care ei au şi prioritate la testare şi sunt trataţi cu mare atenţie de medici.
„Pierderea mirosului nu apare frecvent în viroze. Am observat de la începutul lunii martie, de când ne confruntăm cu infecţia cu Sars CoV-2, că unii pacienţi acuză hiposmie sau chiar anosmia - piederea parţială sau chiar în totalitatea a mirosului.
De câteva luni, a devenit o obişnuinţă să suspectăm pacienţii care se prezintă la camera de gardă cu aceste simptome ca fiind pacienţi cu coronavirus”, a spus medicul Remus Mihalcea, vineri, la rubrica Sfat de sănătate, de la Antena 3.
„Prin urmare, ei au prioritate la testare şi sunt trataţi special, astfel că medicii se echipează corespunzător, ca şi cum ar fi un pacient infectat", a explicat medicul ORL.
Specialistul spune că sunt şi alte afecţiuni medicale în sfera ORL, la care ne pierdem gustul şi mirosul, precum polipoza nazală, rinita cronică, deviaţiile de sept.
În cazul COVID, revenirea gustului sau a mirosului se face într-un timp carediferă de la o persoană la alta.
„Am întâlnit persoane care încep să-şi recapete mirosul după 10-12 zile de la debutul bolii, dar sunt persoane care nu şi-au recăpătat mirosul nici după trei luni", atenţionează medicul.
De ce ne pierdem gustul şi mirosul la COVID
Întrebat de ce ne pierdem gustul şi mirosul când ne îmbolnăvim de COVID, medicul a spus că încă se studiază acest lucru.
„Este cert că este o afectare nervoasă a nervilor olfactivi, dar nu avem încă foarte mult detalii în acest sens în literatura de specialitate", explică dr. Remus Mihalcea.
Specialistul mai spune că bolnavii de coronavirus care îşi pierd mirosul fac o formă mai uşoară a bolii, însă aceasta este doar o constatare a medicilor pe baza cazurilor pe care le-au avut. Deocamdată nu există dovezi ştiinţifice în acest sens.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News