Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Pfizer va furniza în regim non-profit medicamentele și vaccinurile către 45 de țări cu venituri mici
WhatsApp
Pfizer Inc. a lansat miercuri „Un acord pentru o lume mai sănătoasă”, inițiativă prin care oferă toate medicamentele și vaccinurile brevetate de la Pfizer, disponibile în SUA sau Uniunea Europeană, în regim non-profit, către 1,2 miliarde de oameni din 45 de țări cu venituri mai mici.
Pfizer va furniza în regim non-profit medicamentele și vaccinurile către 45 de țări cu venituri mici

Acordul urmărește să reducă considerabil inechitățile în materie de sănătate care există între multe țări cu venituri mai mici și restul lumii.

„După cum am aflat în lansarea globală a vaccinului COVID-19, aprovizionarea este doar primul pas pentru a ajuta pacienții. Vom lucra îndeaproape cu liderii mondiali în domeniul sănătății pentru a face îmbunătățiri în procedurile de diagnostic, educație, infrastructură, stocare și multe altele. Doar atunci când toate obstacolele sunt depășite, putem pune capăt inechităților în domeniul sănătății și putem veni în sprijinul tuturor pacienților”, a declarat Albert Bourla, președintele și directorul executiv al Pfizer.

 

27 de țări cu venituri mici, precum și 18 țări cu venituri medii spre mici vor beneficia

 

G Ad:

Țările semnatare ale Acordului includ toate cele 27 de țări cu venituri mici, precum și 18 țări cu venituri medii spre mici, care au trecut de la clasificarea „țări cu venituri mici” la cele cu venituri medii spre mici, în ultimii zece ani. Pfizer va lucra cu oficiali din domeniul sănătății din Ruanda, Ghana, Malawi, Senegal și Uganda pentru a identifica perspectivele și oportunitățile timpurii, pentru a se asigura că toate medicamentele și vaccinurile pot ajunge la cei care au nevoie.

Acest lucru va include expertiza pentru a sprijini procedurile de diagnostic, educația și formarea profesională din domeniul sănătății, dezvoltarea managementului lanțului de aprovizionare și alte îmbunătățiri în infrastructură. Expertiza dobândită în urma colaborării cu aceste cinci țări va fi aplicată pentru a sprijini lansarea proiectului în restul de patruzeci de țări vizate.

Pfizer va colabora, de asemenea, cu participanții la acord pentru a identifica căi de reglementare și procese de achiziție rapide și eficiente, pentru a reduce timpul mai lung necesar cu scopul de a face disponibile medicamente și vaccinuri noi în aceste țări.

 

Pfizer s-a angajat să furnizeze 23 de medicamente și vaccinuri care tratează boli infecțioase, anumite tipuri de cancer și boli rare și inflamatorii

 

Făcând aceste medicamente și vaccinuri mai ușor disponibile se creează premisele pentru a trata bolile netransmisibile și infecțioase, care curmă viața a circa un milion de oameni în fiecare an în aceste țări, precum și bolile cronice care au un impact semnificativ asupra calității vieții pentru cel puțin alte circa jumătate de milion de persoane. Pe măsură ce Pfizer lansează medicamente și vaccinuri noi, aceste produse vor fi, de asemenea, incluse în portofoliul acordului pe o bază non-profit.

Acordul urmărește, de asemenea, să stabilească un acces mai rapid la viitoarele medicamente și vaccinuri Pfizer, în regim non-profit, în cele 45 de țări, în special în cele care tratează boli care au un impact disproporționat asupra sănătății globale. Pentru a promova acest angajament, Pfizer, cu finanțare de la Fundația Bill & Melinda Gates, avansează în efortul de a dezvolta vaccinuri, în curs de autorizare, pentru prevenirea streptococului de grupă B (GBS), care este o cauză principală a decesului copiilor la naștere și a mortalității nou-născuților în țările cu venituri scăzute. Se discută, de asemenea, despre oportunitatea de a sprijini dezvoltarea vaccinului împotriva virusului respirator sincițial (RSV), un alt vaccin maternal.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp

TOP CELE MAI CITITE STIRI

Sanatate Vezi toate articolele
Crossuri parteneri
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Crossuri parteneri
DCNews.ro
19 aug 2022, 17:07
DCMedical.ro
18 aug 2022, 19:51
DCBusiness.ro
19 aug 2022, 14:13
DefenseRomania.ro
14 aug 2022, 12:06
DCBusiness.ro
19 aug 2022, 14:13
DefenseRomania.ro
14 aug 2022, 12:06
DCNews.ro
19 aug 2022, 17:07
DCMedical.ro
18 aug 2022, 19:51
Spectacola.ro
19 aug 2022, 14:05
Spectacola.ro
19 aug 2022, 14:05
RadioDCNews.ro
19 aug 2022, 15:18
RadioDCNews.ro
19 aug 2022, 15:18
Astrosens.ro
17 aug 2022, 11:24
Astrosens.ro
17 aug 2022, 11:24