"Pescuitul este un domeniu vitregit în România. A suferit de-a lungul anilor și am ajuns în această situație după 32 de ani de la Revoluție. Ne-au trebuit 32 de ani ca să distrugem ceea ce se construise în domeniul pescuitului înainte de 1989. Peste toate, a venit și acest război din Ucraina, care a afectat dramatic fiecare verigă din lanțul agro-alimentar", a declarat europarlamentarul Carmen Avram, într-un interviu exclusiv pentru ȘtiriDiaspora și DCNews.
"Azi, din cauza prețurilor la combustibil, care înseamnă cam 70-80% din costuri, pescarilor noștri le e din ce mai greu să-și alimenteze bărcile, iar fabricilor de procesare de pește să plătească facturile la utilități. Mai avem 31 de fabrici, față de 180 în anul 1990. Sunt fabrici mici, până la 10 angajați. Aceste trebuie susținute. Dacă le distrugem, pierdem definitiv tot ceea ce înseamnă pescuit în România, pentru că livrările de pește către aceste fabrici sunt singura lor sursă de supraviețuire", mai spune Carmen Avram.
Potrivit europarlamentarului PSD, deși activitatea pescarilor români este mult mai dificilă din cauza conflictului din Ucraina, există și un aspect pozitiv.
"Sectorul de pescuit din România este mult mai afectat decât cel european, prin simplul motiv ca pescuim în ape mai agitate, la propriu. Dar, avem și o veste bună. Odată cu izbucnirea acestui război, nu se mai aventurează la noi braconierii turci și ucraineni. Avem o perioadă în care stocurile de pește se mai pot reface, iar pescarii pot vine la prețuri mai mari, pentru că a dispărut această concurență neloială a braconierilor", a explicat europarlamentarul.
Prin Politica Comună de Pescuit, UE stabilește cadrul legislativ și financiar pentru sectorul de pescuit și acvacultură. Banii europeni sunt destinați pentru retehnologizare, investiții în procesarea peștelui, modernizarea bărcilor de pescuit, înlocuirea motoarelor pentru a fi mai puțin poluante, susținerea tinerilor ca să ducă mai departe această tradiție a pescuitului, dezvoltarea zonelor pescărești prin susținerea de activități conexe pescuitului, inclusiv susținerea de investiții în domeniul turismului.
Pescuitul comercial în România este o activitate cu o îndelungată tradiție. Înainte de 1989 existau în România aproximativ 180 unităţi de procesare a peştelui. După 1990 fabricile de conserve de peşte şi-au redus treptat producţia, ajungând până la încetarea activităţii. Flota Romaniei nu mai există, bărcile de azi fiind, în mare parte, ambarcațiuni de mici dimensiuni. Pescuim puțin, procesăm și mai puțin și consumăm infim.
Dezafectarea treptată a sectorului piscicol, diminuarea semnificativă a numărului de nave şi ambarcaţiuni pescăreşti, capacitatea financiară scăzută a deţinătorilor de ambarcaţiuni motorizate, sprijinul limitat al statului în ceea ce privește susținerea sectorului (lipsa de subvenții, lipsa facilitării creditărilor) precum şi posibilităţile reduse de accesare a fondurilor din cauza capacității financiare scăzute a deţinătorilor actuali de ambarcaţiuni motorizate, reprezintă cauzele declinului acestui sector.
Ca toate celelalte verigi din lanțul agro-alimentar, sectorul de pescuit e afectat și el. România, insă, e lovită mult mai dur, din cauza apropierii de zona de conflict.
Pentru a rămâne la curent cu activitatea europarlamentarului Carmen Avram, urmărește www.carmenavram.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News