Acuzațiile au pornit de la informația potrivit căreia membrul unei grupari aflate în vizorul DIICOT a beneficiat de pe urma uni aviz dat de CJ Olt, pe vremea când instituția era condusă de Stănescu, pentru construirea unui parc fotovoltaic, potrivit B1 TV.
„Având în vedere apariția, în spațiul public, a unui Aviz Tehnic privind construirea unui parc fotovoltaic, precizez următoarele:
* Terenul nu a aparținut niciodată Consiliului Județean Olt. De altfel, avizul nu poate fi acordat favorabil decât dacă beneficiarul (persoană fizică sau juridică) face dovada, cu acte autentificate a dreptului de proprietate, și în contextul în care documentațiile de urbanism au toate avizele/acordurile/punctele de vedere ale tuturor avizatorilor (autorități/instituții – locale și centrale), inclusiv planul de situație pe suport topografic vizat OCPI și Decizia Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pentru scoaterea terenului din circuitul agricol (dacă e cazul);
Orice Aviz Tehnic este dat în urma analizei temeinice a documentelor de către Comisia Tehnică de Amenajarea Teritoriului și Urbanism, constituită conform HCJ 37/1999, care are ca atribuții fundamentarea din punct de vedere tehnic a deciziei structurii de specialitate, din cadrul autorității locale, desemnată să emită avizul pentru documentațiile de amenajarea teritoriului și urbanism, precum și pentru studiile de fundamentare sau cercetări prealabile, conform competențelor existente, stabilite prin reglementările în vigoare. Toate documentațiile supuse analizării în cadrul Comisiei sunt întocmite de specialiști cu drept de semnătură acordat de Registrul Urbaniștilor din România;
* Semnătura mea este una de reprezentare, în fața mea vin documente, nu persoane, pe care le semnez numai în condițiile în care întrunesc toate criteriile de acordare;
* Avizul instituției pe care am reprezentat-o la momentul respectiv, în speță Consiliul Județean Olt, este primit alături de avizele altor 13 sau 17 instituții, după caz, și anume: Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Olt, OCPI Olt, S.C. Distrigaz Sud Rețele, Telekom, DSP Olt, APM Olt, SGA Olt, Drumuri Naționale, Salubris S.A., DSVSA Olt, S.C. DEO S.A., ISU Olt, CAO. În funcție de specificul lucrării, se pot solicita și alte avize/acorduri din partea STS, MApN, SRI, Autoritatea Aeronautică Civilă;
* Acest aviz a fost dat în aceleași condiții pe care le-au întrunit toate celelalte 48 documentații care au avut ca obiect – construire centrale fotovoltaice în județul Olt, emise până în prezent;
* De asemenea, având în vedere faptul că legislația românească în domeniul energiei regenerabile se afla la debut în perioada respectivă și prezenta multe sincope, eu m-am declarat împotriva acestor demersuri de a transforma terenurile agricole în parcuri foto – voltaice. Mai mult, nesemnarea nejustificată a Avizului Tehnic prezentat la momentul respectiv ar fi reprezentat un abuz în serviciu din partea mea, cu atât mai mult cu cât primise toate avizele enumerate mai sus și îndeplinea condițiile necesare în vederea emiterii", a transmis Paul Stănescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News