Pe un grup dedicat antreprenorilor români, un patron de local a cerut sfatul altora din domeniul restaurantelor: el dorește să organizeze o petrecere de revelion, însă programul declarat este până la ora 00:00. Acesta a vrut să știe ce poate face pentru a intra în legalitate în noaptea de revelion, mai ales că muzica dată foarte tare ar putea deranja vecinii, care ar putea suna la poliție, iar astfel să se constate că localul său funcționează în afara orelor de program.
Unul dintre răspunsurile care i-au fost date a fost cel puțin bizar: un alt antreprenor spune că i s-ar fi cerut de la poliția locală "o taxă" de 400 de lei, care astfel l-ar scuti de orice grijă. Această taxă a fost descrisă de respectiva persoană drept ceva absolut normal, care i-ar legaliza petrecerea de după program și ar fi și un fel de "asigurare" în cazul în care vecinii sună la poliție pentru a reclama zgomotul.
Evident că nici o lege din România nu prevede nici un fel de taxă specială care poate fi dată poliției locale astfel încât să acopere aceste eventuale abateri. Mai mult decât atât, nici o lege locală, care ar putea fi dată din neștiința primarilor sau a consilierilor locali nu poate substitui o lege națională.
Vă prezentăm discuția care a avut loc:
"Bună seara,
Înainte să merg la primărie degeaba, aș dori să întreb aici. De Revelion, organizăm o petrecere, ca multe alte restaurante. Programul nostru de funcționare este de la 7:00 la 00:00.
Întrebarea este: am nevoie de altă autorizație pentru a organiza această petrecere? Se va ține până la ora 2:00-3:00 dimineața. Vă rog să mă sfătuiți dacă este cazul să cer autorizație de la poliție sau primărie. Restaurantul este într-o comună. Mulțumesc!" a întrebat acesta.
Primul răspuns îndoielnic primit:
„Pentru Revelion nu ai nevoie de acordul Primăriei, eventual doar o taxă pentru eveniment, plătită la Poliția Comunitară!”
Totuși, primul antreprenor, cel care dorea să funcționeze în legalitate, a adăugat:
„Am întrebat la Poliția Comunitară și mi-au zis că pot ține deschis, dar, în caz de scandal, îmi dau amendă maximă.”
A venit apoi și răspunsul halucinant:
„Se plătește o taxă la ei pentru orice eveniment, 400 de lei parcă, și acoperă și eventualele reclamații de la vecinii din jur! Așa știam.”
Iată mai jos și o captură foto:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News