Proiectul pe care și-l dorea Victor Ponta să fie introdus pe ordinea de zi a plenului care începe în mai puțin de 40 de minute nu a întrunit numărul de voturi în ședința Biroului Permanent Reunit, așa că nu va fi discutat astăzi.
În momentul în care a fost supus votului în Biroul Permanent Reunit, doar un singur parlamentar a votat pentru introducerea proiectului pe ordinea pe zi, cel de la ProRomânia, toți ceilalți parlamentari fiind împotrivă, anunță Antena 3.
Din primele informații, motivul pentru care parlamentarii ar fi fost contra a fost riscul de a rămâne fără stare de alertă și fără măsuri legale de prevenire și combatere a coronavirusului.
Pro România, partidul condus de Victor Ponta, a inițiat, miercuri, un proiect pentru încetarea stării de alertă și a măsurilor destinate prevenirii infectării cu coronavirus, pe care l-a trimis Parlamentului spre dezbatere.
În hotărârea inițiată de Pro România, Parlamentul solicită Executivului prezentarea unui raport complet privind epidemia, măsurile de combatere și prevenire instituite, efectele acestor măsuri, precum și măsurile economico-sociale întreprinse în contextul crizei sanitare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News