Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Parlamentarii AUR și PSD, prinși în timp ce votau „la două mâini”. Ce explicații au dat (VIDEO)
WhatsApp
Mai mulți parlamentari de la PSD și AUR au fost filmați în timp de votau ”la două mâini” la amendamentele depuse la Legea bugetului de stat pe 2021.

Totul s-a întâmplat în noaptea de luni spre marți, când parlamentarii au muncit până la ora 02.00.

Deputatul AUR Titi Stoica a încercat să le explice jurnaliștilor de ce a votat atât pentru el, cât și pentru senatorul AUR Ionuț Neagu, ”la două sau trei amendamente”. El susține că a vrut să le arate colegilor parlamentari de la USR-PLUS că este ”o demonstrație”.

 

„Noi am venit amândoi din Marea Britanie, suntem prieteni foarte buni, eram cu el pe telefon. Din punctul meu de vedere, da, aveți dreptate, nu este un lucru normal, ok și principial, dar v-am spus: cu oamenii aceștia, din scurta și umila mea experiență de parlamentar, altfel nu se poate. Trebuie să le arăți și tu lor ce fac”, a afirmat deputatul AUR Titi Stoica, după ce a fost luat la întrebări de jurnaliști, potrivit Știrile PRO TV.

Însă el nu a fost singurul parlamentar AUR care a votat la „două mâini”.

 

„Se votează la o singură cartelă, nu la două!”

 

Deputatul USR PLUS Filip Havarneanu a postat pe Facebook o înregistrare video în care un alt parlamentar AUR votează în locul unui coleg.

„Nu vă supărați, se votează la o singură cartelă, nu la două. Este al nouălea vot pe care-l dați la două cartele. Nu se poate”, îi atrage el atenția colegului de la AUR.

„AUR FURĂ și îmi explică de ce este în regulă. Al 3lea deputat prins în ultima jumătate de oră că votează cu mai multe cartele.
Repede au sărit și colegii lui să îi ia apărarea că totul este normal, așa se face. Am sperat că AURUL doar votează cu PSD, nu că le-au luat și din metehnele vechi”, a scris parlamentarul USR pe Facebook.

 

 

„FLAGRANT!”

 

Și deputatul USR PLUS Emanuel Ungureanu a postat luni noapte o înregistrare video cu o deputată PSD care a votat ”la două mâni”, în locul unei colege.

„FLAGRANT! La această oră târzie din noapte se votează în Parlamentul României, din greu, bugetul României. Complet ilegal, o doamnă deputat de la PSD, votează și pentru colega de bancă, cu încălcarea flagrantă a Regulamentului. Pur și simplu nu se pot abține să nu încalce legea pesediștii... Vai și amar. După ce au depus 3000 de amendamente la buget în bătaie de joc, nu se obosesc să le voteze. Cea care și-a lăsat cartela să voteze “singură” se numește Vicol-Ciorbă Laura-Cătălina. Am aflat cum o cheamă pe doamna de la PSD care a votat la 2 cartele, Matilda Goleac este numele ei și se pare că este la primul mandat. Învață repede...”, a scris Emanuel Ungureanu pe Facebook. 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel