Un tribunal din Rusia l-a găsit vinovat pe un parlamentar municipal din Moscova, Aleksei Gorinov, pentru că a împrăștiat „informații false despre armata rusă” motivat de „ură politică”. Opozantul rus, care a denunţat „războiul” şi „agresiunea” Moscovei împotriva Ucrainei, a fost condamnat la 7 de ani de detenţie într-o colonie penitenciară, informează AFP. Aceasta este prima pedeapsă cu închisoarea pe termen lung pronunțată în temeiul noilor legi care limitează criticile la adresa războiului, scrie The Guardian, preluat de Hotnews.
Judecătoarea Olesia Mendeleeva l-a declarat pe Aleksei Gorinov, 60 de ani, vinovat de „diseminarea de informaţii în mod clar mincinoase” despre armata rusă, făcând uz de „funcţiile sale oficiale” şi în cadrul unui grup organizat motivat de „ură politică”, în plin val de represalii menit să reducă la tăcere orice critică în legătură cu ofensiva ordonată de preşedintele rus Vladimir Putin, scrie Agerpres.
„Redresarea acuzatului este imposibilă fără o pedeapsă de privare de libertate”, a apreciat judecătoarea, înainte de a-l condamna pe Gorinov la şapte ani de detenţie într-o colonie penitenciară.
În timpul procesului, Alexei Gorinov a stat într-o celulă de sticlă afișând o foaie pe care scrie „Mai aveți nevoie de acest război?”
Începând cu 24 februarie, data la care forţe militare ruse au intrat în Ucraina, autorităţile ruse au adoptat o serie de legi pentru a pedepsi cu termene de detenţie grele pe cei care condamnă în mod public acest atac, interzicând utilizarea unor cuvinte precum „război” şi „invazie”.
Jurist de formaţie, Gorinov a fost arestat în aprilie pentru că a denunţat pe 15 martie „războiul” şi ”agresiunea” Moscovei împotriva Ucrainei, în timpul unei reuniuni a adunării sale municipale de cartier, sesiune filmată şi retransmisă pe YouTube, ceea ce pentru tribunal constituie circumstanţe agravante.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News