Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Paleologu: „Dăncilă nu e neconflictuală, din contră, e încăpățânată”
WhatsApp
Prezidențiabilul PMP, Theodor Paleologu, a catalogat-o pe Viorica Dăncilă drept „foarte încăpățânată”, precizând că nimic nu vrea să înțeleagă și nu e deloc neconflictuală.                                                         

„Doamna Dăncilă a propus-o pe doamna Plumb. A continuat cu domnul Nica. Nimic nu vrea să înțeleagă. Și nu e deloc neconflictuală, din contră, nimic nu vrea să înțeleagă, e foarte încăpățânată. Nu am avut ambasador ani de zile în Bruxelles. În Israel nu avem, în Mexic. De ce? Pentru că sunt foarte căpoși și trebuie aici un dialog. E o lipsă de respect să lași o țară fără ambasador mai mult de două săptămâni. Președintele reprezintă statul român. E un lucru pe care îl poate face cu demnitate și eficiență, dacă își propune acest lucru", a declarat Theodor Paleologu.

Întrebat cum va gestiona Guvernul, în cazul în care va câștiga prezidențialele, prezidențiabilul PMP a precizat: „Eu cred că e un atuu faptul că nu sunt șef de partid și nu mă susține un partid mare. Nu e bine să avem în România un președinte care este și șef de partid. Președintele e bine să se situeze cu adevărat deasupra partidelor, așa cum scrie Constituția. Evident că îmi doresc o coaliție largă de drepta din care PMP să facă parte. În 2020 vor fi alegeri și îmi doresc ca partidele care susțin acțiunea președintelui să susțină o schimbare radicală a Constituției. Pentru că președintele nu poate schimba Constituția prin proprie voință. Trebuie o largă majoritate, Guvernul trebuie să inițieze. Va fi o temă electorală importantă în 2020, schimbarea Constituției, dacă voi fi ales președinte. În 2019, când depun jurământul, nu va exista atunci o majoritate în acest sens. Eu cred că există o dorință foarte puternică în țara noastră de schimbare a Constituției, pentru că foarte multă lume își dă seama că această Constituție produce crize care sunt extrem de păguboase pentru țara românească", a completat Paleologu, potrivit Mediafax.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel