Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ovidiu Burdușa, primul înalt demnitar „importat“ din Diaspora: Numit șef al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
WhatsApp
Ovidiu Burdușa a fost numit șef al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, fostul minister desființat de liberali. El locuiește de peste 16 ani în Italia.

Guvernul Ludovic Orban l-a numit pe Ovidiu Burdușa, consilier al CJ Vrancea, șef al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni. Noua structură guvernamentală este, de fapt, fostul minister al Românilor de Pretutindeni. Este primul om din guvern de provenineță „certă“ din diaspora. 

„Astăzi (n.r. ieri, 18 decembrie) am primit o veste pe care am onoarea s-o împărtăşesc cu voi: am fost numit secretar de stat la Departamentul Românilor de Pretutindeni din cadrul Guvernului României.

(...)

S-a întâmplat asta pentru că Guvernul Orban are o altă abordare în ceea ce privește Diaspora românească şi cea mai bună dovadă a fost schimbarea sistemului de vot la alegerile prezidenţiale recente, când românii au votat masiv cu domnul Klaus Iohannis şi pentru că măsurile luate în favoarea Diasporei au facilitat accesul la urne.

Locuiesc în Italia de aproape 17 ani. Am început de jos, foarte de jos, ca mulţi dintre concetăţenii noştri nevoiţi să-şi caute un rost departe de ţară. A fost greu, dar am reuşit să depăşesc dificultăţile vieţii printre străini, iar cu timpul am simţit că a meritat acest sacrificiu. La Roma, m-am realizat profesional, aici s-au născut copiii mei şi tot aici m-am maturizat pe toate planurile, inclusiv pe tărâmul greu-încercat al afacerilor..

În ultimii ani, am vrut să întorc ţării mele, judeţului Vrancea din care provin şi oraşului natal Panciu o parte din experienţa dobândită în Europa. De aceea, m-am decis să mă implic în schimbarea de acasă, candidând pentru un post de consilier judeţean în Vrancea, în 2016. Astfel, am devenit primul român din Diaspora ales într-un Consiliu Judeţean în ţară şi mi-am luat misiunea foarte în serios.

Am făcut naveta între Roma şi Focşani, pe cont propriu, şi chiar dacă a fost dificil, m-am bucurat mereu că pot fi alături de colegii mei din PNL în încercarea de a aduce un suflu nou în politica din ţară, pentru mai binele vrâncenilor de acasă şi de peste graniţe.

Mă voi folosi de toata experienţa acumulată în această perioadă pentru a aduce un plus acestui departament înfiinţat pentru a-i ajuta pe românii de peste graniţe, de care mă simt legat sentimental ca fiind parte a acestei mari şi admirabile comunităţi româneşte - DIASPORA.

Vă invit să-mi fiţi alături în proiectul meu şi al colegilor mei de a pune mult mai bine în valoare Diaspora românească - o misiune în care nu putem reuşi decât dacă rămânem uniţi întru cauza binelui comun”, a scris Burdușa pe Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel