Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Oreste, SANCȚIONAT de CNCD
WhatsApp
Oreste Teodorescu ar fi fost sancționat de Consiliulu Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) cu 1.000 de lei întrucât ar fi adresat expresii discriminatorii la adresa unui polițist. 

„Oreste sancționat de CNCD pentru postări discriminatorii la adresa unui polițist. Cât costă să jignești un polițist? 1.000 de lei!

La data de 19 iulie 2018, în jurul orei 1.30, în urma unei acţiuni operative pe linie de siguranţă rutieră, desfăşurată în localitatea Tânganu, judeţul Ilfov, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ilfov – Poliţia Oraşului Pantelimon au oprit pentru verificări un autoturism, condus de Oreste Alexandru Scarlat Teodorescu. La momentul în care poliţiştii l-au legitimat şi au verificat porbagajul autoturismului, Oreste a devenit recalcitrant la adresa acestora, spunându-i unuia dintre polițiști că îi va aduce el actele acasă și, ulterior, pe pagina sa de facebook, postând că este un "punjabi", făcând aluzie că polițistul ar fi de etnie rromă.

Deşi, în repetate rânduri, i s-a solicitat reîntoarcerea la maşină, Oreste nu a respectat indicaţiile poliţiştilor. Pentru această abatere, acesta a fost sancţionat, iar ca măsură complementară, i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru o perioadă de 30 de zile, pentru nerespectarea indicaţiilor şi dispoziţiilor poliţistului rutier aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu. Astfel, jurnalistul a fost sancţionat cu amendă contravenţională, în valoare de 1.160 de lei

Mihai, colegul meu, nu a stat cu mâinile în sân și s-a adresat Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. Prin Hot. nr. 121 din 20.02.2019, CNCD a aplicat numitului Oreste o sancțiune de 1.000 lei și ștergerea mesajelor de natură discriminatorie de pe pagina sa de facebook, pentru faptul că adresat expresii discriminatorii la adresa polițistului, dar și că a incitat cititorii să posteze astfel de mesaje. Deși am încercat să-i explic acestuia că nu este frumos ce a făcut, Oreste a ales calea "dialogului unilateral", blocându-mi accesul de a posta pe pagina sa”, scriu cei de pe pagina Polițiștii au umor.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri principale Vezi toate articolele
pixel