„PNL a luat decizia astăzi să demareze strângerea de semnături atât la Cameră, cât și la Senat, în tenativa noastră de convocare a unei sesiuni parlamentare extraordinare. Am solicitat convocarea unei sesiuni parlamentare extraordinare încă de acum două săptămâni. Din păcate, în timp ce România nu are buget, pe Dragnea și pe Tăriceanu i-a durut la umbrelă, pentru că erau cu burta la soare sau pe pârtiile de schi, sau i-a durut în bețele de la schi că România nu are buget. Au refuzat convocarea sesiunii extraordinare pentru adoptarea unor acte normative fundamentale, pentru rezolvarea unor situații grave din societatea românească. Obiectivul convocării sesiunii extraordinare prin intermediul semnăturilor unei treimi dintre parlamentarii din Camera Deputaților, respectiv de la Senat, este acela de a găsi soluții imediate pentru probleme majore care afectează societatea românească. În primul rând lipsa bugetului de stat”, a declarat Ludovic Obran.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News