Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Orban: Niciodată nu a existat o asemenea tentativă de POLITIZARE agresivă a ARMATEI
WhatsApp
„Niciodată nu a existat o asemenea tenativă de politizare agresivă a armatei, cum s-a întâmplat în ultima perioadă”, a declarat președintele PNL Ludovic Orban, potrivit Agerpres.

Ludovic Orban a precizat că PNL îi solicitat lui Gabriel Leș, ministrul Apărării, să retragă de urgență plângerea prealabilă și acțiunea în contencios împotriva decretului președintelui Iohannis de prelungire a mandatului generalului Nicolae Ciucă la conducerea Statului Major al Apărării.

„Astăzi am luat o decizie în care solicităm oficial, în numele Biroului Executiv al PNL, ministrului Apărării să retragă de urgenţă plângerea prealabilă şi acţiunea în contencios împotriva decretului preşedintelui României de prelungire cu un an de zile a mandatului generalului Ciucă la şefia Statului Major al Apărării. Nicăieri, în nicio ţară normală, nu există o asemenea situaţie în care ministrul Apărării să pună la îndoială autoritatea şi legitimitatea comenzii militare, să conteste numirea făcută constituţional şi legal a comandantului militar al Armatei Române. Ministrul Apărării, prin acţiunea pe care a iniţiat-o, riscă să lase Armata Română fără comandant militar. De asemenea, solicităm primului-ministru, în cazul în care ministrul Apărării nu-şi retrage plângerea prealabilă, să propună demiterea din funcţie pentru afectarea gravă a siguranţei naţionale şi a capacităţii de apărare a României", a afirmat Orban, după şedinţa BEx al PNL.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel