„Guvernul nu dorește să reinstituie nicio restricție, nu dorește să ia nicio măsură care să afecteze economia, pentru că și așa economia a fost afectată grav de epidemie. Dimpotrivă, avem un plen economic care are ca scop să asigure o revenire cât mai rapidă a economiei la normalitate. Nu ne dorim să luăm nicio măsură care să- afectez viața românilor. Spun clar că dacă va fi nevoie vom lua orice măsură care se va impune pentru că punem pe primul plan sănătatea românilor.
Transmit fiecărui român: virusul nu iartă pe nimeni, nici pe cei care nu cred în existența lu. Dacă cineva ignoră regulile, când se îmbolnăvește îi pune în pericol și pe cei dragi. Doar împreună, solidari și respectând reguli simple stabilite de specialiști, putem să readucem lucrurile la normal și putem lupta eficient cu epidemia“, a spus premierul României.
Reamintim că alte 555 de noi cazuri de infectare cu coronavirus - cel mai mare număr anunțat în România de la debutul pandemiei - au fost raportate în ultimele 24 de ore, bilanțul îmbolnăvirilor ajungând la 30.175, potrivit datelor publicate miercuri de Grupul de Comunicare Strategică. În ultima zi, alți 18 români au murit din cauza COVID-19, bilanțul deceselor ajungând la 1.817. Recordul de infectări zilnice fusese în 11 aprilie, când au fost raportate 523 de cazuri noi într-o zi. În ultimele 24 de ore, au fost făcute 13.147 de teste.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News