După ce în spațiul public s-a vehiculat că moțiunea depusă de PSD ar putea trece de votul în Parlament și cu ajutor din partea PNL, mai exact a celor care l-ar susține pe Ludovic Orban pentru un nou mandat de președinte al partidului, acesta din urmă a afirmat că toate acesta sunt calomnii.
„PSD-ul a făcut doar declarații publice, insinuând că eu aș putea să determin unii parlamentari PNL să voteze în favoarea moțiunii (...) Este o calomnie, o jignire fără margini la adresa mea, ca cineva să spună că eu aș putea, vreodată, să votez sau să îi cer unui parlamentar PNL să voteze moțiunea de cenzură a PSD-ului. (...) probabil au vrut să-și bage bățul prin gard, în interiorul PNL, insinuând calomnii despre mine“, a afirmat Ludovic Orban.
Liderul PNL a subliniat că „niciun parlamentar PNL nu va vota moțiunea de cenzură“ a PSD. „Decizia la nivelul coaliției este ca niciun parlamentar să nu voteze. O să fim prezenți, dar nu o să votăm“, a conchis Orban.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News