Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Orban, despre aderarea României la Schengen: E obligaţia preşedintelui şi a Guvernului să îndepărteze orice opoziţie
WhatsApp
Guvernul şi preşedintele au obligaţia să verifice dacă mai există opoziţie la ţările reprezentate în Consiliul JAI privind aderarea la Spaţiul Schengen, a declarat, miercuri, deputatul independent Ludovic Orban.

"Guvernul, preşedintele au obligaţia să identifice dacă mai există astăzi opoziţie la vreuna dintre ţările care vor desemna în Consiliul JAI, care vor fi reprezentate în Consiliul JAI, şi să găsească soluţiile diplomatice pentru a reuşi obţinerea aderării României la Schengen, Sper să nu mai facă prostii gen prostia pe care au făcut-o cu menţinerea lui Bode, care este practic şeful Inspectoratului Poliţiei de Frontieră în funcţie.

E obligaţia preşedintelui şi a Guvernului să îndepărteze orice opoziţie, indiferent de unde vine ea, de la Franţa, Suedia, Olanda, Germania sau de unde ar mai veni, pentru că e dreptul cetăţenilor români de a beneficia ca cetăţeni europeni de toate drepturile şi libertăţile pe care le au ceilalţi cetăţeni europeni", a declarat Orban, într-o conferinţă de presă susţinută la Parlament.

 

Orban: „România are dreptul să intre în Schengen”

 

El a amintit că a susţinut aderarea României la Spaţiul Schengen, din toate poziţiile avute de-a lungul carierei sale politice, aceasta nefiind "un premiu politic pentru o coaliţie de guvernare".

"România are dreptul să intre în Schengen şi consider că nu există niciun temei serios pentru ca vreo ţară să se opună aderării României la Schengen. Aş spune chiar că aderarea României la Schengen nu este un premiu politic pentru o coaliţie de guvernare, ci este dreptul fiecărui român ca şi cetăţean al Uniunii Europene de a beneficia de toate drepturile şi libertăţile de care beneficiază şi ceilalţi cetăţeni europeni", a transmis fostul premier.

Comisia Europeană cere Consiliului să ia deciziile necesare, fără nicio întârziere, pentru a permite aderarea deplină a Bulgariei, României şi Croaţiei la Spaţiul Schengen.

Într-o comunicare adoptată miercuri, Comisia salută reuşitele celor trei state membre ale UE în aplicarea regulilor Schengen.

"Bulgaria, România şi Croaţia sunt pregătite să adere. Iar UE este pregătită să le primească", a declarat comisarul european pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, la Bruxelles, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel