Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
OMS îngrijorată, varianta Delta descoperită în peste 132 de țări
WhatsApp

Organizația Mondială a Sănătății a solicitat „mai multe cercetări și dezvoltări pentru a se asigura că testele, tratamentele, vaccinurile și alte instrumente rămân eficiente împotriva variantei Delta și a altor variante emergente”, a anunțat agenția, preluată de noticias.com. OMS a avertizat cu privire la necesitatea ca pacienții „să beneficieze de îngrijiri clinice timpurii de la lucrători din domeniul sănătății instruiți și protejați”.

Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a explicat că „infecțiile cu COVID-19 au crescut cu 80%”, aproape că s-au dublat în ultimele 4 săptămâni”. În Africa, „decesele din cauza coronavirusului au crescut cu 80% în aceeași perioadă”, continentul primind mai puțin de 2% din toate dozele de vaccinuri covid-19, administrate la nivel mondial.

Creșterea explozivă a infecțiilor cu coronavirus din ultima perioadă „este determinată de varianta foarte transmisibilă Delta a covidului, care a fost detectată în cel puțin 132 de țări”. În acest sens, Adhanom a reamintit că „până acum au apărut 4 variante îngrijorătoare și vor exista mai multe pe măsură ce virusul continuă să se răspândească”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Sanatate Vezi toate articolele
pixel