Fără a face referire la vreo firmă în mod special, el a vorbit despre un "eşec moral" al companiilor farmaceutice: asta în timp ce companiile înregistrează profituri record, preţurile practicate nu sunt accesibile pentru ţările sărace.
Tedros a declarat de asemenea situația gravă în care se găsesc unele state care nu pot cumpăra medicamente atât din cauza preţurilor mari, cât şi a cantităţilor insuficiente disponibile, şi a apreciat că "este pur şi simplu inacceptabil că în timpul celei mai grave pandemii din ultima sută de ani, tratamentele inovatoare care pot salva vieţi nu ajung la cei care au nevoie de ele".
OMS este de acord că firmele din domeniul farmaceutic trebuie recompensate pentru inovaţii, însă "nu putem accepta preţuri care fac medicamentele salvatoare de vieţi disponibile pentru bogaţi şi de neatins pentru săraci", a spus directorul general.
După alte medicamente, OMS a recomandat în aprilie utilizarea medicamentului Pavloxid, produs de compania americană Pfizer, pentru anumiţi pacienţi cu coronavirus. Produsul poate evita evoluţia gravă a COVID-19 administrat în faza incipientă a infectării.
De obicei, companiile farmaceutice oferă medicamente cu trei categorii de preţuri, astfel încât ţările unde veniturile populaţiei sunt reduse plătesc semnificativ mai puţin decât cele bogate. În cazul primelor vaccinuri împotriva coronavirusului, în 2021, multe state cu economii dezvoltate şi-au asigurat însă o mare parte din producţia iniţială, lăsând pentru ţările sărace cantităţi mici.
Citește și...
"Restrângerea accesului la avort nu reduce numărul de proceduri, ci determină femeile şi tinerele fete să recurgă la proceduri periculoase", a declarat Tedros Adhanom Ghebreyesus pe contul său de Twitter, fără a menţiona direct situaţia din Statele Unite unde Curtea Supremă se pregăteşte să anuleze decizia sa istorică din 1973 prin care a recunoscut dreptul la avort, conform unui document intern publicat luni de site-ul Politico, citat de Agerpres. Citește întreaga știre AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News