"Unei râme...
Un individ mărunt cu pretenții mari a plătit împotriva mea un text pe facebook ca să ii arate lui Johannis cum îi ia el "bărbătește" apărarea. Chiar si plătită, sponsorizarea nu trece de vreo douăzeci de distribuiri, iar textele lui, deși se visează ministru, nu trec de mai mult de 20 de like-uri de obicei. Bineînțeles, comentariile la postare duc la presupuse momente bahice în ceea ce mă privește. Ca să ne înțelegem, ȘTIU că omul, care se vedea primar la Craiova acum câțiva ani, plătea postaci care să scrie ca din cauza mea s-a închis spitalul de Urgență, fiindcă aș fi ajuns acolo în comă alcoolică.
Orice om zdravăn la cap înțelege că dacă s-ar fi întâmplat asta aș fi fost pe toate televiziunile naționale, ar fi aflat toate cadrele medicale din spital care sunt vreo câteva sute și nu doar zvonacii lui plătiți de la partid. Stiam asta și când partidul lui a intrat în opoziție și a venit să mă roage să îi păstrez nevasta, pe care o făcuse directoare, în funcție. I-am zis că noi nu am venit chitiți să dam afară angajați sau directori, așa cum a făcut Boc într-o noapte. Mai recent, mi-a transmis printr-o cunoștință, eu ministru fiind și femeia oarecum în subordinea mea, ca mă roagă sa o destitui din funcție, de data asta. Nu vă inchipuiți că, între timp, aflase ca nu e bine să umpli sectorul bugetar cu neveste și iși schimbase principiile. Nu! O găsise pe doamnă cu un oarecare amic de familie în ipostaze de nediscutat in public. Și îmi transmitea că mai bine mor copiii de foame decât să rămână fosta consoartă pe funcție. I-am transmis, la rândul meu, că rolul meu nu e să sancționez nevestele care pun coarne și că, dacă își vede de slujba ei, nu am nimic cu ea.
Acum revine râma cu invectivele, "îmbărbătat" de procentele electorale si mă trage la raspundere pentru ce aș fi făcut sau nu prin Craiova. Am un singur mesaj pentru tine, râmă: nici tu nici colegii tăi de partid nu puteți arăta, în județul Dolj și în Craiova, măcar o lacră de gard văruită de voi in ultimii 30 de ani! Nu mai vorbesc că ați avut doi ministri la Transporturi, din județ, plus șeful de partid, care nu au facut un centimetru pătrat de asfalt! Rămâne cum am stabilit: ai fost și ai rămas o râmă!", este mesajul postat de Olguța Vasilescu pe Facebook.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News