Urmărește dezbaterea live
Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Olaf Scholz: Germania este pregătită pentru iarnă datorită politicilor mele
WhatsApp
Cancelarul german Olaf Scholz consideră că Germania este pregătită pentru iarnă datorită modului în care a abordat guvernul său criza energetică, scrie sâmbătă dpa. 

'Cu toate deciziile pe care le-am luat, putem spune în acest moment, înainte de iarnă - vom trece probabil prin asta împreună', a spus Scholz la o reuniune a formaţiunii sale de centru-stânga, Partidul Social Democrat.

Peste 20 de centrale energetice pe cărbune au fost repornite sau menţinute în funcţiune, iar cele trei centrale nucleare existente vor funcţiona şi iarna, a precizat cancelarul german la reuniunea de sâmbătă. Facilităţile de depozitare a gazului au fost încărcate, după ce în urmă cu un an s-au aflat la un nivel scăzut.

De asemenea, se construiesc noi terminale pentru gaz natural lichefiat în zona de coastă din nordul Germaniei, ceea ce, împreună cu importurile din Norvegia şi Ţările de Jos, va asigura securitatea energetică a Germaniei, a mai amintit Olaf Scholz.

Olaf Scholz: Germania este pregătită pentru iarnă datorită politicilor mele

 

Livrările de gaz rusesc către Germania au încetat în acest an, pe fondul disputei dintre Rusia şi ţările occidentale legate de invazia Kremlinului din Ucraina, notează dpa, titreză Agerpres.

 

În Germania, cabinetul federal a adoptat măsuri pentru frânarea preţurilor la gaze şi electricitate, care urmează să intre în vigoare anul viitor.

Două proiecte de lege privind acordarea de facilităţi pentru consumatorii de energie trec astfel de un prim obstacol, urmând ca Bundestagul să voteze frânarea preţurilor la energie înainte de sfârşitul lunii decembrie. Între timp, furnizorii înştiinţează populaţia că de la 1 ianuarie preţurile la energie vor creşte semnificativ. 

Guvernul de la Berlin reacţionează la creşterea puternică a preţurilor la energie cu frâne de preţ, în valoare de miliarde de euro. Ele fac parte din aşa-numita umbrelă defensivă, controversată la nivel european, cu un volum total de 200 de miliarde de euro. Măsurile sunt menite să atenueze povara asupra gospodăriilor şi întreprinderilor, preconizată fiind o plafonare a preţurilor la electricitate, gaz şi încălzire pentru o parte din consum.

Cancelarul federal Olaf Scholz a lăudat măsurile guvernului, care, spune el, vor ajuta cetăţenii să poată face faţă noilor preţuri. Guvernul nu precupeţeşte niciun efort pentru ca ţara noastră să poată trece cu bine peste iarnă, a spus cancelarul. Prin frânarea preţurilor la gaz, gospodăriilor şi întreprinderilor mici şi mijlocii li se va garanta un preţ brut al gazului de 12 cenţi pe kW/h pentru 80 % din consumul lor anterior.

Germania. Cabinetul federal a adoptat măsuri pentru frânarea preţurilor la gaze şi electricitate

 

Pentru consumatorii de energie termică, preţul va fi de 9.5 cenţi până la limita de 80 %, pentru restul de 20 % din consum se va aplica preţul contractual. Instituţiile din sistemul de sănătate ori din cel al cercetării şi educaţiei vor beneficia şi ele de plafonarea preţurilor.

Pentru clienţii industriali, preţul net pe kW/h este limitat la 7 cenţi, iar pentru căldură la 7.5 cenţi. De altfel, pentru industrie, preţurile stabilite prin lege se aplică doar pentru 70 % din consumul anual în anul 2021.

Potrivit Ministerului Economiei, frânele de preţ sunt concepute în aşa fel încât să ofere şi stimulente pentru economisirea de energie. Astfel, gospodăriile private care consumă peste nivelul de 80 % din consumul anterior vor plăti pentru fiecare kW/h suplimentar noul preţ mult mai mare, stipulat în contractul de furnizare. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul frânei de preţ a energiei electrice, care prevede că gospodăriile şi întreprinderile mici primesc 80 % din consumul lor anterior, la un preţ brut garantat de 40 de cenţi pe kW/h.

Pentru clienţii industriali, limita este de 13 cenţi pentru 70 % din consumul anterior. Plafonarea este valabilă până în aprilie 2024 şi urmează să intre în vigoare începând cu luna martie a anului viitor. Totuşi, cetăţenii şi companiile vor beneficia de scutiri retroactive şi pentru lunile ianuarie şi februarie, în sensul că reducerile acordate pentru cele douăluni anterioare vor fi luate în considerare în luna martie.

Între timp, milioane de gospodării au fost înştiinţate de furnizorii de energie că în săptămânile care urmează preţurile vor fi majorate, în unele cazuri, drastic. De pildă, compania Rhein Energie, cu sediul la Köln, percepe din ianuarie un preţ de peste două ori mai mare pentru un kW/h pentru alimentarea de bază, adică în jur de 55 de cenţi, cu aproape 130 % mai mult decât înainte. Experţii afirmă că furnizorii de bază sunt nevoiţi să transfere treptat tarifele mai mari de piaţă către clienţii lor.

Companiile deplâng costurile ridicate de aprovizionare, care se reflectă tot mai clar în strategia de achiziţie pe termen lung a acestora. Faţă de anul trecut, preţurile pe bursele de energie electrică au crescut cu peste 300 %, iar în perioada de vârf au crescut chiar de pe 10 ori. În plus, taxele de reţea sunt şi ele în creştere, explică furnizorii.

Scumpirile anunţate nu sunt primele din ultima vreme. Calculele experţilor arată că o gospodărie cu un consum anual de 5.000 kW/h a plătit în medie 29.4 cenţi pe kW/h în noiembrie 2020. Un an mai târziu preţul era de 31.6, iar în prezent de circa 42.7 cenţi, potrivit Rador.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel