Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Octav Stroici a fost înmormântat acasă, în localitatea în care ar fi trebuit să revină după pensionare. Fiica și soția i-au stat la căpătâi
WhatsApp
Durere fără margini în satul botoșănean Sinăuți, unde oamenii și-au luat rămas bun de la Octav Stroici, românul care și-a pierdut viața sub dărâmăturile turnului Torre dei Conti din Roma. Trupul său neînsuflețit a fost adus acasă, în locul unde visa să se retragă la pensie, după o viață de muncă în străinătate. Doar că, în locul bătrâneților liniștite, destinul i-a adus o moarte tragică, sub zidurile unui monument istoric.
sursa foto: capturi TVR Info

Octav Stroici avea 66 de ani și era la pragul pensionării. Deși le spunea celor apropiați că vrea să se întoarcă în Sinăuți, unde își ridicase o casă frumoasă și visa să-și petreacă bătrânețea în liniște, a ales să mai rămână un timp în Italia, pentru a munci și a-și asigura un trai mai bun familiei. Era cunoscut ca un om blând, muncitor și gospodar, respectat de toți cei din sat.

Vremea mohorâtă din ziua înmormântării a părut că reflectă tristețea comunității. Sub ploaia măruntă, rudele, prietenii și vecinii l-au petrecut pe ultimul drum, împlinindu-i ultima dorință, aceea de a fi înmormântat acasă, în pământul Botoșanilor.

2. -imagine fara descriere- (inmormntare-2_13077100.jpg)

O tragedie care a cutremurat Italia

Tragedia s-a petrecut la Roma, unde turnul medieval Torre dei Conti, aflat în restaurare, s-a prăbușit peste muncitorii aflați pe șantier. Octav Stroici a fost prins sub dărâmături și a luptat pentru viață aproape 11 ore. În ciuda eforturilor medicilor italieni, a murit la spital, lăsând în urmă o familie devastată și o comunitate îndurerată.

„Am copilărit cu el, cu copiii lui, un om foarte bun, un om calculat, foarte gospodar. Îmi pare rău de acest incident care ne-a lovit pe toți și familia, în primul rând. Știam că vorbisem cu el și voia să se întoarcă acasă”, a spus părintele Bogdan Hreceniuc, duhovnicul și vecinul său, într-un reportaj realizat de TVR Info. 

Octav Stroici a muncit mai bine de 25 de ani în străinătate, în speranța unui viitor mai sigur pentru cei dragi. Deși departe de țară, nu a uitat niciodată satul natal. Cei care l-au cunoscut îl descriu ca pe un om demn, harnic și iubitor de familie, un român care și-a dus viața cu sacrificiu, dar cu inima mereu acasă.

În urma lui rămân o soție îndurerată, doi copii și nepoți care își vor aminti mereu de omul care a visat la o bătrânețe liniștită în Sinăuți, locul pe care l-a iubit până la sfârșit. Din păcate, drumul către liniște l-a adus acasă prea devreme.

3. -imagine fara descriere- (inmormantare-1_14792900.jpg)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Știri Vezi toate articolele
pixel