Contagiunea s-a accelerat în oraşele mai mici şi în mediul rural după ridicarea unor ample restricţii sanitare, potrivit AFP, DPA şi Reuters.
A treia naţiune din lume ca număr de contaminări înregistrate, după SUA şi Brazilia, gigantul asiatic a raportat vineri 25.602 decese dintr-un total de 1.003.832 de cazuri confirmate de la începutul pandemiei, potrivit cifrelor oficiale publicate în cursul dimineţii de Ministerul Sănătăţii indian.
Răspândirea accelerată a coronavirusului a determinat autorităţile să reimpună restricţii sanitare pe plan local, inclusiv reintrarea în izolare pentru a încetini propagarea epidemiei de COVID-19, notează AFP.
Contaminările s-au intensificat după ce India a început să relaxeze restricţiile la jumătatea lunii mai, când au fost reluate serviciile de transport pe plan intern şi s-au redeschis birourile şi pieţele comerciale, transmite Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News