„Poftim, coane mire. Cum ți-i păzi-o, așa-i avea-o!”

Margareta Serghi scrie în prefața lucarii că în iarna anului școlar 1927-1928, când tocmai împlinea nouă ani de profesorat în Basarabia, la Școala (Liceul) Eparhială de fete din Chișinău „culegeam bogate roade ale activității mele acolo pentru învățarea limbii românești și ceream elevelor acestei școli să se intereseze, fiecare în satul ei, de producțiile de versuri ale poporului: colinde, urături de anul nou, auzite de ele din gura poporului, orații de nuntă și bocete la înmormântări. Le îndemnam să transcrie apoi, cu grijă, așa cum le auzeau de la recitatorii poporului, menționând și numele și vârsta lor.”

Autoarea mărturisește că multe eleve s-au conformat conștiincios și au realizat câte ceva. Așa s-au obținut multe variante de Plugușor, Colinde, Cântece de stea, Bocete și Orații de nuntă. Doamna Serghi clasificându-le după județ și comună, iar bocetele au fost grupate ținându-se seama de persoana defunctă (sex, vârstă, stare socială și în familie).

Nuntă țărănească din comuna Coșernița

Cum se proceda, aflăm din vechea broșură că mitrele trimitea din partea sa un staroste (Persoană trimisă oficial de un tânăr la părinții unei fete pentru a o cere în căsătorie, DEX) iar starostele comunică părinților fetei ce avere are mirele, dar se interesează și de averea miresei. Dacă ajung la o înțelegere, atunci până la înfăptuirea logodnei nu mai rămâne decât un pas. Din punct de vedere procedural se pun pe două farfurii inelele. Mirele pune banii, iar mireasa o năframă.

Mirele ia năframa, iar mireasa banii și inelul mirelui

„Peste trei zile se face așa zisul „răspuns” – adică întărirea cuvintelor de la logodnă. Acum se hotărăște ziua nunții și se aleg patru vornicei, cari se numesc vătăjei. Până la nuntă trimit colaci nunului și altor rude apropiate.”

Ce se întâmplă mai departe

„Dimineața, în ziua nunții, nunul cu flăcăii și fetele de la nuntă se duc cu trăsura la mire, și de-acolo împreună cu mirele pleacă la mireasă. Un vornicel pleacă înainte spre a anunța sosirea lor.

În timpul acesta mireasa stă la ea acasă, la masă cu mai multe fete. Acum se face împreunarea; părinții își iau rămas bun de la mireasă și ea trebuie să plângă. Un vornicel rostește împreunarea:

Să fii sănătoasă, coană mireasă,

Ca o rugă mândră și frumoasă,

Ca o ghiorghină mândră și bătută

De Dumnezeu Sfântul blagoslovită.

Închin și la D-ta, căpitane vornicele,

Cu trupul de viorele, cu gurița de zahăr.

Să cinstim amândoi din acest pahar.

Închin de la ușă până la masă

Cu toți frații câți din casă;

Închin de la mic până la mare

Să nu rămână nici unul de uitare;

Închin la balta cu peștii

Să se mărite toate fetele

Să rămână flăcăii

Să plângă ca mișeii;

Închin la balta cu racii

Să se însoare toți burlacii

Să rămân numai eu

Poate o da Dumnezeu

Să mă-nsor și eu.”

Și începe rostirea conocăriei:

Acest fapt se petrece când vin vornicii să anunțe că vine mirele. Conocăria este orația de nuntă.  

„ - Stați, frați, și ascultați

Câți nuntași la această horă v-ați întâmplat

Bine v-am găsit hoare mândre și frumoase

Boieri Dumneavoastră, care ni-i boerul

Stolnicul de casă, dregătorul de masă,

Cu bun răspuns afară să ne iasă

Să ne întrebe ce umblăm, ce căutăm

Noi bine seamă o să ne dăm;

Că noi pe unde am umblat

Tot bine seamă că ne-am dat...

Etc...”

(...)

„ - Poftim, căpitane socru mare,

C-o mână să dăm, cu stânga să luăm

Cinstea să bem, colacul să schimbăm...”

Mireasa și druștele îl stropesc pe mire cu apă

Aflăm apoi că atunci când vine mirele, mireasa iese în pragul ușii cu două druște (fată care însoțește mireasa la cununie și care are anumite atribuții la ceremonia nunții, DEX), apoi îl întâmpină cu pâine, sare și dulceață. „Mirele cu vorniceii săi intră în altă cameră, iar mireasa cu ai săi acolo unde era și până atunci. Mirele cu toți nuntașii se așază la masă, la capetele căreia sunt două farfurii acoperite, iar pe una dine ele o trestie legată cu o batistă.”

Un vornicel spune bradul

„Acest brad rămurat

Asupra mesei s-a lăsat

Masa a întunecat.

De-ar fi cucoana mireasă

Vrednică, puternică,

Să predee slujbe grele,

Să cânte cântări frumoase,

Bradul deasupra mesei s-ar ridica

Masa s-ar lumina

Mulțămim cucoanei mirese...”

Etc

Apoi, cum era de așteptat, vornicelul duce din partea mirelui plocoane pentru mireasă și face o urare a plocoanelor:

„Bine v-am găsit, coană mireasă,

Mândră și frumoasă

Poftim plocoane

Mândre și frumoase

De la conul mirele trimeasă

Poate-ți vor părea pătate?!

Îs pe multe ape purtate.

Poate-ți vor părea jilăvite?!

Îs de pe multe ape venite...”

Etc

„După aceasta, vornicelul ce-a spus „bradul” ridică trestia de pe farfurie, iese afară să cheme pe mireasă, care, după ce-a primit plocoanele mirelui, a ieșit la joc.

La început aduc o fată străină, spunându-i mirelui că aceasta-i mireasa. El însă nu o cunoaște. Aceasta se repetă de două ori, până a treia oară când vine iarăși mireasa. Ea sărută mâna nașilor și cu toții se așază din nou la masă. Mirele aduce un prosop și-l închină soacrei mici (mama miresei), care stă în capul mesei împreună cu socrul mic. În timpul acesta, lăutarii cântă înăuntru. Tatăl miresei se scoală și o dă mirelui zicând: „Poftim, coane mire. Cum ți-i păzi-o, așa-i avea-o! Eu am păzit-o și de apă și de foc.”

Ritualul

„Ținându-se toți de mână, înconjoară de trei ori masa, peurmă ese afară, unde sunt trăsuri și pleacă la mire cu chiote. Acasă, mirele o coboară pe mireasă și în ușă îi întâmpină socrii mari cu pâine și cu sare. Mireasa le sărută mâna și pe urmă se pregătesc pentru cununie. Socrul mare sau un vornicel rostește iertăciunea:

Stați, frați și ascultați

Câți nuntași la acastă horă v-ați întâmplat

După cum stau acești doi fii

Cu capul la plecăciune

Cu inima la iertăciune

Stau înaintea D-voastre

Cu cuvintele noastre

Să vă-ndurați să-i iertați

Să vă milostiviți, să-i blagosloviți,

C-amu nu-i începutu despre dânșii

Da-i începutu despre strămoșul nostru Adam.”

Etc

Margareta Serghi ne spune că în tot timpul acesta mireasa trebuie să plângă, ca la sfârșit atât mirele cât și mireasa sărută mâna părinților și se duc la cununie. Apoi toată lumea „se împrăștie pe la casele lor”.

Dar nu se încheie totul aici...

„Tocmai la miezul nopții se-ncepe masa ce mare la care iau parte numai bătrânii. Nunul joacă colacii și-i închină la toți, iar ei trebuie să dea bani pentru noii căsătoriți. Când se termină de închinat colacii, mireasa ia banii și se retrage de acolo împreună cu mirele. Cei bătrâni joacă până dimineața, când duc pe nuni acasă cu lăutarii. Acolo stau la masă și jocul continuă până la amiazi.”

În prefață, autoarea sintetizează rolul lucrării: „În broșura de față dăm la iveală osteneala micilor copile basarabence, pusă alături de cea a surorilor lor dela Iași, și redăm în limbajul lor chiar o descriere a nunții românești la țară, cu răsunetul pe care o astfel de petrecere a putut avea în sufletul lor copilăresc. Lucrarea va fi complectă, și numai așa folositoare pentru tot felul de studii, când vor putea fi cunoscute și date publicității toate producțiile de acest fel, așa cum există ele, în toate comunele (sau așezările cât de mici) de pe cuprinsul pământului românesc și cu toate variantele lor, obținute dela indivizi deosebiți prin vârstă și stare culturală.”

Margareta Serghi conchide, datând cu „Iași, 8 Iunie 1937” – „Păstrăm convingerea pe care o avem că patrimoniul ni-l păstrează tot oamenii mai vechi și de aceea pe recitările lor vom pune cel mai mare preț.”

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News