Întrebat dacă se gândește să introducă noi restricții sau să înăsprească măsurile care se aplică la nivel național, în contextul bilanțului coronavirus de vineri, premierul a răspuns că îi place și lui să se uite la date și a amintit că cifrele pe care le vedem acum le aveam și în decembrie anul trecut, dar astăzi avem „cu puțin mai multe restricții”, cu referire la reducerea orei de circulație noaptea.
„În același timp, creșterea numărului de persoane care ajung la ATI este mai mică decât vedeam în valul anterior. Atunci mergeau de la 600 la 1.200, acum mergem de la 950 la 1.300. Iar astăzi avem un lucru în plus pe care nu îl aveam acum două luni: campania de vaccinare. Avem vaccin”, a spus premierul.
Astfel, toate aceste aspecte trebuie luate toate în calcul înainte de orice decizie despre viitoarele măsuri.
„Prioritar pentru mine este să accelerăm campania de vaccinare cu toate posibilitățile pe care le avem, pentru că este singura soluție de a putea ieși cât mai repede din pandemie. Orice alte lucruri sunt doar temporare și rezolvă problema pe termen scurt. Campania de vaccinare este singura soluție pe termen lung”, a afirmat Cîțu, precizând că nu ia în considerare alte restricții în acest moment.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News