Într-unul dintre fragmentele din carte, Dăncilă vorbește despre momentul răcirii relației dintre Liviu Dragnea și Paul Stănescu, după ce cei doi fuseseră aliați o lungă perioadă de timp în partid, chiar și după alegerile parlamentare din 2016.
Context: În plină ascensiune a lui Dragnea însă, după episodul Ordonanței 13, după schimbarea guvernelor Grindeanu și Tudose și la trei săptămâni după episodul 10 august, Paul Stănescu se numără printre semnatarii unei scrisori împotriva lui Dragnea, în care îi cerea acestuia demisia din fruntea PSD și a Camerei Deputaților.
La ceva vreme după acest moment, Stănescu avea să-și piardă funcția de vicepremier în Guvernul Dăncilă.
Marga Nițu: Paul Stănescu era un apropiat al lui Liviu Dragnea, care s-a plâns din închisoare că nu i-a rămas loial. Ce critici avea Paul Stănescu la adresa lui Liviu Dragnea?
Viorica Dăncilă: Una dintre acuzele aduse de Paul Stănescu lui Liviu Dragnea era că Irina Tănase (partenera de viață a fostului președinte PSD, n.red.) conducea partidul. Cei doi (Stănescu și Dragnea, n.red.) au fost foarte apropiați și în prima parte a mandatului meu.
Tot Paul Stănescu este protagonistul unui alt episod relatat de Viorica Dăncilă în carte, cel legat de candidatura acesteia la prezidențiale. Încă din 2019 s-a speculat faptul că fostul premier ar fi trădat înțelegerea din partid de a se retrage și de a nu participa la cursa pentru Cotroceni.
Atunci, Paul Stănescu a acuzat-o că a făcut un pact cu președintele Klaus Iohannis, relatează Libertatea. În carte apare doar un scurt fragment legat de acest episod, în care Dăncilă îl acuză pe secretarul general al PSD că ar fi vrut pe altcineva în turul doi al prezidențialelor contra lui Iohannis. Mai precis, pe candidatul USR-PLUS, Dan Barna.
Marga Nițu: Ați candidat la președinția României. Asta l-ar fi supărat pe Paul Stănescu, fostul dumneavoastră vicepremier, care a spus că i-ați promis că nu veți face congres și că nu veți candida. Cum a fost?
Viorica Dăncilă: Stănescu mi-a spus că nu trebuia să intru eu în turul doi al alegerilor, ci Dan Barna.
Marga Nițu: De ce ați candidat?
Viorica Dăncilă: Aș vrea să lămuresc și acest aspect. Eu am spus la început că nu am să candidez. Am văzut că partidul scârțâia. După alegerile europarlamentare, lucrurile nu mergeau deloc bine. Dacă veneam atunci cu un candidat din afara partidului, nu știu dacă partidul s-ar fi mobilizat nici măcar pe jumătate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News