Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Noi date de la AstraZeneca. Vaccinul are o eficienţă de 76%
WhatsApp
Compania farmaceutică AstraZeneca a furnizat noi date care dovedesc că vaccinul Covid-19 este extrem de eficient. Vaccinul are o eficienţă de 76%.
vaccin_astra_zeneca

Reprezentanții AstraZeneca au declarat, joi, citând datele unui studiu aflat în faza III pe aproximativ 32.500 de persoane, că pentru cei de peste 65 de ani, eficiența este de 85%, conform DPA.

Acest lucru înseamnă că în rândul subiecților mai în vârstă dintr-un grup vaccinat au apărut cu 85% mai puține cazuri de boală.

AstraZeneca a vorbit despre o eficacitate de 100% împotriva bolilor severe sau critice și a spitalizării.

Una dintre cifrele emise joi este totuși mai mică decât cea emisă luni, când compania susținea că vaccinul său are o eficiență de 79% împotriva Covid-19. Acum, potrivit companiei, vaccinul are o eficienţă de 76% împotriva coronavirusului, după o noua analiză a studiului său din SUA.

 

Vaccinul a fost bine tolerat și nu au fost identificate probleme

 

De asemenea, compania a remarcat că, potrivit ultimelor date, vaccinul a fost bine tolerat și nu au fost identificate probleme de siguranță.

Agenţia americană de sănătate pusese la îndoială datele studiului despre eficacitatea vaccinului AstraZeneca, iar compania se angajase să furnizeze date recente despre studiile clinice ale vaccinului său.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Sanatate Vezi toate articolele
pixel