Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Nicolae Moga: "Nu sunt MESIA. Cine minte, nu va fi COLABORATOR"
WhatsApp
Noul ministru al Afacerilor Interne, Nicolae Moga, a declarat că "cine minte, cine nu îşi face datoria, nu este prieten cu mine şi nu va fi colaborator", referindu-se la comandanţii de arme, cu care s-a întâlnit ieri. De asemenea, Moga a ţinut să le precizeze jurnaliştilor că el nu este "Mesia", care rezolvă toate problemele. Cât despre Carmen Dan, Nicolae Moga a spus că " pentru o doamnă senator, ministerul acesta nu a fost o jucărie".
captura video Antena 3

"Dacă nu mă impun, înseamnă că nu am ce să caut în fruntea acestui minister. Ştiţi că am acceptat cu greu lucrul acesta. Ştiam din activitatea mea parlamentară că nu e de joacă aici, ştiam că lucrurile sunt complicate, ştiam toate lucrurile acestea. Să nu credeţi că sunt copil fără minte, care mi-am asumat o răspundere atât de mare fără să ştiu despre ce e vorba. Dar cunoşteam în mare lucrurile. Eu vă garantez că o să fac în aşa fel încât să le cunosc în amănunt şi o să fac în aşa fel încât să rezolv cât mai multe probleme. Să nu cumva să se aştepte de la mine lumea acum că a venit Mesia şi rezolvă toate problemele. Nu. Vedeţi că am un fel de sinceritate, pe care vreau să o instalăm, ca şi opinia publică să fie informată", a arătat el într-o declaraţie de presă susţinută la sediul ministerului.

Citeşte şi: Nicolae Moga: "10 august, un eveniment NEFERICIT. Lucrurile au fost COMBINATE"

Moga a precizat că după şedinţa de guvern de miercuri a avut o întâlnire cu şefii de arme şi că în cadrul acesteia a subliniat că pentru el cunoaşterea adevărului este foarte importantă, deoarece numai în acest fel pot fi luate măsuri în cunoştinţă de cauză. El le-a mai transmis că nu îşi doreşte să vină în fiecare dimineaţă la el toţi comandanţii de arme.

"Le-am comunicat că o să mă duc eu la toate structurile MAI şi o să analizez cu celeritate toate problemele pe care le au. (...) Am stabilit ieri cu comandanţii de arme şi le-am spus aşa: 'Avansează cine performează'. Din câte am văzut, avem profesionişti. Ei trebuie puşi în valoare. Poate nu au resursele necesare, poate nu au fost mobilizaţi suficient. Deocamdată, eu plec cu dreptul. Dar vă spun cu sinceritate: cine minte, cine nu îşi face datoria, nu este prieten cu mine şi nu va fi colaborator", a spus el.

Citeşte şi: Nicolae Moga, primul discurs la Ministerul de Interne: "Nu am vrut să ocup această funcţie"

Moga a mai declarat că intenţionează să viziteze toate cele 22 de structuri ale MAI, fără să anunţe în prealabil acest lucru. A menţionat că ministerul are peste 135.000 de angajaţi şi că îi va respecta pe toţi, "de la femeia de serviciu până la cel mai înalt general", atât timp "cât nu mint, cât spun adevărul şi îşi fac treaba".

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel