"Un caz cutremurător care sper să fie elucidat cât mai repede. Ancheta nu este încă finalizată şi nu vreau să dau verdicte. Este prematur să mă pronunţ acum cu privire la felul cum a fost gestionat apelul la 112 sau cum s-a făcut localizarea telefonului, dar evident toate aceste lucruri trebuie clarificate. (...) Aşa cum am spus, nu accept minciuni şi am cerut un raport cât mai grabnic referitor la procedura urmată", a declarat Nicolae Moga, potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Interne.
El spune că a solicitat conducerii Poliţiei Române să aloce toate resursele în acest caz pentru elucidarea cu celeritate a tuturor aspectelor.
"Deja, conducerea Poliţiei Române a trimis specialişti de la Institutul National de Criminalistică şi de la Secţia de Investigaţii Criminale la Caracal pentru a acorda sprijin poliţiştilor de acolo. Solicit Poliţiei Române să comunice permanent pe această situaţie", a arătat Moga.
Bărbatul suspectat de uciderea fetei de 15 ani la Caracal, dispărută în urmă cu câteva zile, a fost identificat vineri, se află în custodia Poliţiei şi este audiat, potrivit purtătorului de cuvânt al IGPR, Georgian Drăgan, la locuinţa lui fiind identificate, în urma unor percheziţii, rămăşiţe care par a fi de natură umană.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News