Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Nicolae Ciucă: România şi Egiptul intenţionează să îşi consolideze cooperarea economică pe coridoarele de transport maritim
WhatsApp
Premierul Nicolae Ciucă a declarat duminică, 5 februarie că România şi Egiptul intenţionează să îşi consolideze cooperarea, inclusiv în domeniul transportului maritim, înainte de a participa la Forumul de afaceri Egipt-România, alături de omologul său, Mostafa Madbouly.
Foto: Captură video youtube

"Vrem să consolidăm cooperarea economică şi să o extindem, de exemplu, pe coridoarele de transport maritim, între porturile Constanţa şi Alexandria", a afirmat şeful Executivului român.

Ciucă: "România şi-a consolidat economia", care a crescut de opt ori din 2002


"În ciuda provocărilor, mari investiţii guvernamentale şi private, care au atins aproape 30 miliarde de euro anul trecut, au generat una dintre cele mai mari creşteri economice din Uniunea Europeană", a adăugat acesta.

Premierul a mai prezentat perspectivele colaborării între cele două ţări.

"Guvernul pe care îl conduc are instrumente şi fonduri publice în patru mari domenii care pot constitui o platformă de dezvoltare la care vă invităm să contribuiţi: digitalizarea serviciilor publice, îmbunătăţirea abilităţilor digitale şi a aplicării acestora în sectorul privat şi asigurarea conectivităţii prin intermediul reţelelor de mare viteză. Dar cadrul pe care îl propunem poate fi lărgit", a spus el.

Astfel, a evocat domeniile comerţ şi industrie, apărare, agricultură, minerale, construcţii, infrastructură, transportul şi managementul apei, biodiversitate, conservare, IT&C şi tenhnologii inovatoare.

"Astăzi afirm cu bucurie şi certitudine că Egiptul este primul partener al României în Orientul Mijlociu şi de pe continentul african, în întregimea sa", a punctat premierul român.

Nicolae Ciucă a încurajat companiile egiptene să investească în România

 

"Este un moment bun, având în vedere faptul că în viitorul apropiat vom face parte din OCDE, o instituţie care ne va ajuta să ne aliniem sistemul administrativ şi mediul de afaceri la regulile celor mai puternice economii din lume", a adăugat el.

La rândul său, premierul egiptean Mostafa Madbouly a evocat legăturile "puternice şi istorice" între cele două ţări. El s-a referit la proiectele din domeniul energiei verzi din statul său şi a vorbit despre deschiderea către colaborări. "Companiile române pot avea un rol important în acest domeniu", a spus el, conform Agerpres.

La finalul intervenţiei celor doi premieri au fost semnate, în prezenţa acestora, Memorandumuri bilaterale de înţelegere în domeniile gazelor naturale, tineretului, cooperării ştiinţifice şi tehnologice.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel